Timbrul de mediu contestat in instanta (ce surpriza)

8 04 2013

În cele trei săptămâni care au trecut de la intrarea în vigoare a timbrului de mediu, zeci de români s-au adresat deja instanţelor
Av. Coltuc: Avem procese în Constanţa, Arad, Timişoara, Râmnicu Vâlcea şi Bucureşti. În ţară, judecata durează aproximativ 4 luni
În viitorul apropiat se va organiza la Bucureşti şi un miting de protest

Nici n-a intrat bine în vigoare timbrul de mediu şi a şi început să aglomereze instanţele. Zeci de români au contestat deja această modalitate de impozitare a înmatriculărilor maşinilor, existând mari şanse ca peste 4 luni să-şi recupereze banii. „Casa de Avocatură Coltuc şi Asociaţii a înregistrat deja zeci de procese pe rolul instanţelor din Bucureşti, Constanţa, Arad, Timişoara şi Râmnicu Vâlcea. În ţară procesele durează mai puţin, aproximativ 4 luni, dar în Bucureşti se poate întinde judecata şi la mai mult de un an. Potrivit Noului Cod de Procedură Civilă, ar trebui ca un astfel de proces să se judece într-un singur termen”, a declarat pentru Curierul Naţional av. Marius Coltuc.
Potrivit acestuia, semnatarii petiţiei online „jostimbrudemediu.ro” şi-au exprimat deja intenţia de a organiza un miting de protest în perioada următoare. „Printre cei care au semnat petiţia online se numără persoane care vor să se organizeze un miting de protest la Bucureşti în perioada următoare. În prezent avem peste 10.000 de semnături în doar două săptămâni. Când vom ajunge la 30.000 – 40.000 vom depune petiţia la Consiliul Legislativ”, a mai spus avocatul.

Impozit discriminatoriu

Potrivit semnalelor date de piaţă chiar înainte de intrarea în vigoare a timbrului de mediu, noua modalitate de calcul privind impozitarea înmatriculării autovehiculelor va genera, la fel ca şi celelalte taxe auto, mii de procese pe rolul instanţelor. Dovadă stă faptul că, deşi guvernanţii au dorit să elimine din noua taxă reglementările pentru care au fost criticaţi inclusiv de Comisia Europeană, acestea se regăsesc şi în noua formă de calcul. Avocaţii spun că noul timbru de mediu nu va fi cu adevărat o taxă de mediu, ci „un adevărat impozit discriminatoriu”, care ar trebui calculat numai în baza emisiilor de dioxid de carbon reale. „Noile valori de impunere sunt foarte mari. Acestea ar trebui scăzute cel puţin cu 30% în funcţie de puterea de cumpărare a românilor. Pe de altă parte, eliminarea plăţii pentru autoturismele mai vechi de 2007 când se revând încalcă dreptul de proprietate şi retroactivează”, notează av. Marius Coltuc, într-un document remis Curierului Naţional.

Se încalcă liberul acces la justiţie !

De departe cea mai problematică reglementare este cea legată de eliminarea dispoziţiei potrivit căreia, în cazul în care vânzătorul a obţinut deja prin hotărâre judecătorească restituirea sau evitarea la revânzare a taxei, cumpărătorul va plăti timbrul de mediu.
„Textul de lege prevede că în cazul celor care au dat statul în judecată pentru restituirea taxei încasate ilegal – dacă acestora li s-a restituit contravaloarea taxei, precum şi cei care au înmatriculat autoturismele fără achitarea taxei, în baza hotărârii judecătoreşti, vor plăti noul timbru la prima vânzare a maşinii. Prin această reglementare se încalcă liberul acces la justiţie”, precizează avocatul, subliniind că regula „se va plăti o singură dată timbrul de mediu” ar trebui să se fie menţionată în toate formele legii, nu doar în anumite cazuri.
Pe de altă parte, textul de lege care se va aplica începând de mâine nu stipulează ce se va întâmpla în cazul în care maşina este scoasă din România înainte de a-i expira perioada de viaţă şi nici dacă se poate recupera diferenţa.”Aceste aspecte ar trebui stipulate în lege în mod expres”, notează Coltuc.

N-au rezolvat vechile probleme

Casa de Avocatură Coltuc şi Asociaţii este iniţiatoarea petiţiei online „jostimbrudemediu.ro”. Motivul pentru care a fost demarată această campanie este faptul că, deşi Guvernul a justificat necesitatea modificării textului de lege prin faptul că aceasta avea trei mari probleme, niciuna dintre acestea nu a fost cu adevărat schimbată în noul act normativ. Problemele care ar fi trebuit corectate erau următoarele: avea valori disproporţionat de mari pentru anumite zone de poluare; conţinea în calculul său, în afară de emisia de CO2, şi capacitatea cilindrică (în ciuda faptului că acest criteriu era deja taxat la impozitul pe maşină, plătit la administraţia locală); era discriminatorie şi atrăgea ameninţări cu infringementul din partea UE (pentru că includea criterii diferite pentru anumite categorii de maşini înmatriculate în România faţă de alte maşini). „Niciunul din aceste temeiuri nu este schimbat de noua lege. Principiul „poluatorul plăteşte” nu este respectat. Legea ar  trebui modificată prin fixarea unei marje fixe de CO2 care atunci când este depăşită să se plătească în plus, indiferent dacă este maşină nouă, veche, non euro, euro 1, 2, 3, 4, 5, 6 – aşa cum se întâmplă în sistemul francez privind taxa de poluare”, au precizat avocaţii.

Finanţele au de plătit 600 mil. lei pentru vechile taxe

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat sâmbătă că „timbrul de mediu a  început să-şi producă efectele şi, dacă în primele două luni ale anului am avut încasări nesemnificative ale taxei auto, am avut o creştere începând cu martie, nu foarte mare, dar o creştere semnificativă, aproape dublă. De când a intrat în vigoare – 15 martie – s-a încasat dublu faţă de lunile ianuarie şi februarie”, a spus Rovana Plumb.
Potrivit acesteia, ministerul este obligat să restituie către români contravaloarea taxelor de mediu câştigate în instanţă, iar 90 la sută din încasările de la fondul de mediu au fost alocate în acest sens, citează Mediafax.
„Suntem obligaţi să dăm înapoi oamenilor banii, iar 90 la sută din încasările pe care le avem la fondul de mediu – respectiv de la începutul  anului şi până în momentul de faţă am încasat 65 de milioane de lei – 90 la sută s-au restituit cetăţenilor şi se vor restitui în continuare, pentru că este dreptul lor”, a afirmat ministrul.
În urma proceselor iniţiate de românii păgubiţi în ultimii ani, Ministerul Finanţelor are de plătit aproape 600 mil. lei pentru vechile taxe auto. La cererea Curierului Naţional, Ministerul Finanţelor a informat că „Centralizatorul restituirilor cuprinde diferenţele între taxa pe poluare pentru autovehicule/taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule şi taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule; diferenţele de taxă rezultate în urma contestării acesteia; valoarea reziduală a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi sumele stabilite de instanţele de judecată prin hotărâri definitive şi irevocabile”, instituţia având de restituit în total suma de 589.796.015 lei.





Timbrul de mediu din nou in instanta.

12 03 2013

In data de 22.01.2013 a fost prezentata forma noii legi privind Timbrul de mediu. Astfel, potrivit Ghidului timbrului de mediu, publicat de catre Ministerul Mediului, taxa se va aplica avand la baza principiul “poluatorul plateste”, deoarece se taxeaza in principal emisiile generate de masina. Timbrul de mediu vizează nivelul de emisii si tipul de tehnologie folosit (Euro 1, 2, 3, 4, 5). In cuprinsul Ghidului se specifica faptul ca timbrul de mediu va fi cu adevarat o taxa de mediu, pentru ca se calculeaza in principal in functie de emisia de CO2, emisie ce este luata in calcul in intregime pentru timbru, fata de 30% cat este prevazut in legea in vigoare. De asemenea, prin acest timbru de mediu se doreste stimularea innoirii parcului auto national pentru a ajunge, in urmatorii ani, la standardele de poluare pe care Uniunea Europeana le impune statelor membre

Forma taxei a starnit deja controverse in randul cetatenilor romani, ridicandu-se doua probleme majore: dacă mai poate fi atacata in instanta aceasta varianta a timbrului de mediu si dacă este legala prevederea potrivit careia pentru masinile ai caror proprietari care au obtinut in instanta restituirea taxei sau inmatricularea fara plata taxei se va percepe timbrul de mediu cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra acestora.

Mai poate fi atacata in instanta aceasta varianta a timbrului de mediu?

Raspunsul cu privire la aceasta intrebare este unul afirmativ, intrucat nici aceasta taxa nu are o varianta prin care sa fie eliminate total nelegalitatile. Desi se doreste aplicarea principiului „poluatorul plateste” forma timbrului de mediu atrage incalcarea normelor legale privitoare la dreptul de proprietate aparat atat de Constitutia Romaniei, cat si de Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Observam ca, prin noua formula de calcul al timbrului de mediu, taxa creste foarte mult pentru autoturismele Euro 3 si Euro 4 si scade pentru autoturismele Non-euro, Euro 1 si Euro 2. Avand in vedere ca majoritatea tranzactiilor cu autoturisme au ca obiect autoturisme incadrate in normele Euro 3 si Euro 4, proprietarii acestora vor fi afectati in cazul in care vor dori sa instraineze autoturismul neputand dispune de atributele conferite de dreptul de proprietate. Circuitul civil este liber, iar prin stabilirea acestei limite se incalca si principiul liberei circulatii a marfurilor, prevazut de art. 34-36 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Opinia potrivit careia autoturismele Non-euro, Euro 1 si Euro 2 polueaza mai putin, intrucat au o durata de viata mai scurtă nu-si gaseste justificare, intrucat pot exista situatii in care posesorul unui autoturism non-euro sa circule cu acesta mai mult decat un posesor de autoturism Euro 3, astfel ca rezulta clar diferenta de poluare, principiul “poluatorul plateste” nefiind aplicabil in speta de fata.

Ce se intampla cu autoturismele ai caror proprietari au obtinut in instanta restituirea taxei sau inmatricularea autoturismului fara plata taxei?

Prevederea introdusa in cuprinsul Timbrului pentru mediu, potrivit careia se percepe timbrul de mediu la transcrierea dreptului de proprietate al autoturismelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fara plata taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, sau taxei pe poluare pentru autovehicule, precum și taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule. Aceasta prevedere este neconstitutionala si nu-si poate gasi aplicarea, intrucat legea nu poate retroactiva. Astfel, pronuntarea hotararii judecatoresti avea in vedere versiunea taxei auto la momentul inmatricularii autoturismului, iar inmatricularea acestuia s-a realizat potrivit prevederilor legale privitoare la inmatricularea autovehiculelor.
Trebuie avut in vedere ca sunt sanse sa nu mai existe identitate intre persoana careia i s-a restituit taxa si actualul proprietar al autoturismului, deoarece in decursul anilor acesta putand fi instrainat de mai multe ori. Nu se poate imputa cetateanului roman care a obtinut in instanta, in mod just, indreptarea unei grave erori legislative, sa plateasca pentru faptul ca legile anterioare nu au fost adoptate in conformitate cu prevederile europene si au condus la incalcarea dreptului Uniunii Europene. Aşteptăm cu interes aplicarea in practica a acestor prevederi după publicarea Timbrului de Mediu in Monitorul Oficial si adoptarea Normelor de punere in aplicare a acestuia.

Luând în considerare toate aceste aspecte, ajungem la concluzia ca Timbrul de mediu va continua sa incalce prevederile legale si va determina actionarea in instanta de catre cei care doresc inmatricularea unui autoturism in Romania si carora li se va percepe acest timbru.





Este doar începutul, vom protesta zilnic….

6 03 2013

Zeci de persoane, care se ocupă cu comerţul de maşini la mâna a doua, dar şi simpli şoferi au protestat astăzi pe străzile Constanţei, împotriva taxei de mediu, care urmează să intre în vigoare din 15 martie. Nemulțumiții amenință cu proteste zilnice.

Supărați că „timbrul de mediu va creşte taxa de înmatriculare cu peste 80%”, protestatarii constănţeni au cerut tuturor şoferilor din ţară să iasă în stradă. În opinia lor, guvernul încurajează aducerea în ţară a maşinilor non-euro, mult mai poluante decât cele cu motoare Euro 5.

„Este doar începutul, vom protesta zilnic şi sperăm să fim auziţi” strigau şoferii fluturând pancarte antiguvernamentale. „Am crezut în voi, guvern plin de hoţi şi mincinoşi. Jos Ponta!” sau „În loc să ne ajutaţi, voi mai mult ne îngropaţi. Jos taxa de timbru!” dar şi „Jos Băsescu!-Jos taxa auto. Cu asta ne-aţi minţit să votăm!”

Şoferii constănţeni spun că „taxa dezavantajează de fapt pe toată lumea, e o golănie”.

Cristian Hodagiu a explicat că „dl Ponta, care a spus că va scoate această taxă sau că o va face în aşa fel încât să fie plătită anual, de către fiecare român care posedă un autoturism, chiar el a făcut birul cel mai mare, dintre toţi cei care au fost la guvernare. Nu mi se pare corect, ne-a minţit, i-am votat şi uitaţi ce ne-au făcut acum”.

Protestatarii susţin că timbrul de mediu îi afectează mai ales pe cei care au maşini înmatriculate în România şi vor să le vândă dar trebuie să plătească taxe mai mari decât valoarea actuală a autoturismului.„Taxa este denumită timbru de mediu, toate maşinile poluează dar plătesc doar cele care suferă o reînmatriculare, dacă nu sunt vândute nu mai poluează?” întreabă protestatarii.

Adrian Cristian care se ocupă cu comerţul de autoturisme susţine că „în Franţa, în Germania, pentru toate maşinile se plăteşte o taxă modestă, de 200-300 euro, în afară de impozit, anual, indiferent că schimbă sau nu proprietarul sau de ţara în care circulă”.

Un camion care a trecut pe lângă protestari scoţând fum dens prin ţeava de eşapament a stârnit huiduielile şoferilor nemulţumiţi: „Maşina asta nu mai poluează? Huooo!!!! Autobuzele lui Mazăre nu poluează?”

Întrebaţi ce vor face cu maşinile pe care nu le pot vinde, protestatarii au avertizat: „Mai bine le dăm foc sau le aliniem pe toate şi i le ducem lui Ponta la Guvern!”.





Renault primește o subvenție nesimțită

26 02 2013

Într-o Europă de tip sovietic unele state au mai multe drepturi decât altele. Guvernul francez nu se sfiește să plaseze o comandă de 2.100 de automobile electrice Renault. Bineînțeles din punctul lor de vedere nu este necesară o licitație iar acest lucru nu poate fi considerat o subvenție către producătorul francez.

În România, astfel de lucruri nu sunt posibile, orice ban trimis de guvern către o companiei românească fiind analizat de organismele europene! Într-o economie de piață, subvențiile afectează echilibrul concurențial iar alte companii producătoare de automobile vor avea un handicap în fața companiei favorizate.

Gândiți-vă cum ar fi ca Poșta Română să aleagă Dacia fără licitație. Ce discuții s-ar naște!

Fără comenzile din partea guvernului francez, Renault nici nu ar fi visat să vândă un număr atât de mare de automobile electrice.

Mai crede  careva ca Ponta nu e cumparat 100% de Renault ?





Stiti cine suntem noi ?

26 02 2013

Suntem cetateni europeni …dar nu avem drepturi .

 

27 Februarie 2013. PROSTEST anti  timbrul de mediu  !!!!  in toata tara.





Cand va exploda mamaliga si in Romania?

26 02 2013

Uitandu-ne in jur, Romania pare mult mai preocupata de crizele politice, de accidente si de inecari in Dambovita decat de ceea ce se intampla in tara vecina, Bulgaria.

Tara, despre care, in urma nu cu mult timp, ni se spunea ca merge brici, ca are unele dintre cele mai mici taxe din Europa, ca firmele din Romania fug la vecinii din sud, ca birocratia este mult mai mica decat in Romania.

Si-atunci ce cauta bulgarii in strada, daca la ei toate sunt atat de roz?

Nu degeaba Bulgaria este considerata a fi cea mai saraca tara din UE. Recentele manifestatii stradale ne demonstreaza ca asta-i realitatea. Cutitul le-a ajuns oamenilor la os. Insa nici Romania nu are un statut mai aparte, suflandu-le in ceafa bulgarilor la capitolul saracie.

Recentele manifestatii din Bulgaria, cele mai impresionante de la criza din 1997, au rabufnit din cauza facturilor enorme pe care bulgarii sunt nevoiti sa le plateasca la energie. Au iesit cu factura in mana, strigand sloganuri impotriva intregii clase politice din Bulgaria. Premierul Borisov a demisionat, iar de atunci nimeni nu mai stie pe unde umbla.

Bulgaria si Romania sunt doua tari care au prins trenul catre UE, din Dumnezeu stie ce motive. Ne-au lasat mai marii Uniunii sa respiram ceva timp, dar acum se pare ca nu mai sunt dispusi sa ne lase atat de mult oxigen. Striga la noi sa liberalizam piata de energie, preturile gazelor, ale energiei termice si electrice, sa nu mai fie reglementate de stat, ci sa fie stabilite de piata, pe principiul cererea si oferta regleaza preturile.

Din pacate pentru noi, consumatorii finali, guvernantii nu prea discuta despre aceste lucruri, nu ni se explica nimic, insa potentatii zilei nu se abat de la promisiunea facuta UE, dand inainte cu calendarul stabilit pentru liberalizare.

S-a stabilit, astfel, ca, pana in 2018, pretul la gaze sa creasca cu aproape 80%, in mod esalonat, adaugandu-se cresteri de peste zece procente anual. La energia electrica lucrurile stau cam la fel. Gazele se vor scumpi numai in acest an cu 10%, vreo 6 procente fiind adaugate prin vara, restul de patru urmand a fi alipite facturilor romanilor prin toamna.

Energia electrica a cunoscut deja scumpiri semnificative, din toamna si pana acum. Tot UE ne spune ca s-a terminat, trebuie sa devenim exportator de gaze, nu putem folosi la nesfarsit productia interna doar pentru alimentarea populatiei Romaniei. Cu alte cuvinte, dati oamenilor gaze de la rusi, cumparate cu peste 400 dolari mia de metri cubi, iar pe astea din tara orientati-le si catre cine nu prea are resurse.

Se intreaba in fiecare zi asa-zisi adepti ai dreptei foste portocalii de ce striga romanii impotriva UE, de ce au devenit atat de eurosceptici. Trebuie spus ca romanul, si oamenii in general, judeca subiectiv, uitandu-se mai intai in propriul buzunar si, de-abia dupa aceea, fiind interesati de Schengen, libera circulatie sau piata libera. Cu ce s-au ales ei in aproape 6 ani de apartenenta la Uniunea Europeana?

Cu un salariu minim de nimic, cu preturi la combustibili apropiate de tarile dezvoltate ale UE  si cu taxa auto .

Am fost priviti ca niste oameni marginali ai Europei, am avut interdictie pe piata muncii in anumite tari. Deja voci din Marea Britanie, Germania si alte state care ar trebui sa liberalizeze piata muncii pentru romani incepand cu 2014 striga din toti rarunchii ca nu sunt de acord cu acest fapt.

Si-atunci cum sa nu se gandeasca romanul ca intrarea in UE nu i-a fost de niciun folos. Ba dimpotriva, ii va pune in spate facturi de nesuportat. Nu trebuie sa uitam ca in marile orase ale tarii energia termica livrata populatiei este inca subventionata de primarii, cu diferite procente. In Bucuresti, de exemplu, gigacaloria costa vreo 370 de lei, dar bucuresteanul plateste doar jumatate, restul fiind suportat de primarie.

Cat timp, insa, se mai poate tine capacul pe oala? Oprescu anuntase de prin toamna ca nu mai poate suporta aceasta subventie. Intre timp s-a razgandit, dar cine stie ce va fi la anul. Este posibil ca primaria sa nu mai poata suporta plata acestei diferente catre RADET, mai ales ca trebuie sa returneze si niste credite destul de importante.

Va imaginati cum ar arata un bucurestean de rand cu o factura de vreo mie de lei in mana, datorata numai pentru energie termica? Deja multora o suma de 400 lei li se pare enorma.

Sa ne mai gandim si ca Romania are de returnat un credit de 20 de miliarde de euro catre FMI, Banca Mondiala si Comisia Europeana, avand rate scadente chiar in acest an? Plus ca statul se mai imprumuta si de pe piata interbancara cu sume destul de importante, multi bani mergand catre plata altor credite.

Din ce am vazut, guvernantii se bucura tare cand vad ca Romania inca se mai poate imprumuta destul de ieftin. Cu alte cuvinte, ne imprumutam ca sa platim alte imprumuturi. Pana cand?





Taxa auto: Şase ani de controverse şi efecte total contrare celor scontate

22 02 2013

Anunţul recent făcut de ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, referitor la intrarea în vigoare a timbrului de mediu începând cu data de 15 martie 2013, a adăugat un alt punct în istoricul controversatei taxe auto, modificată până acum de nouă ori şi pentru care România a riscat chiar declanşarea unei proceduri de infringement din partea Comisiei Europene.

 

Concepută şi gândită în anul 2006 de fostul ministru al Finanţelor, Sebastian Vlădescu, ideea de taxă auto a fost cuprinsă într-o lege, în premieră, la 1 ianuarie 2007. Este anul în care românii care erau obişnuiţi să-şi cumpere o maşină rulată din Germania la un preţ bun primesc prima lovitură. Pe de altă parte, autorităţile de la Bucureşti primesc prima atenţionare din partea Comisiei Europene care anunţa că taxa este’discriminatorie’ şi solicita renunţarea la aplicarea acelei legi. Cu toate acestea, Bucureştiul nu renunţă, iar rezultatul la final de an a fost şi cel mai bun de până acum în privinţa înmatriculărilor de maşini noi (312.532 unităţi) vs. maşini second-hand (123.842 unităţi). Spre sfârşitul anului 2007, forul european transmite României o a doua atenţionare de infringement, practic ultimul pas înaintea Curţii Europene de Justiţie.

 

Începutul anului 2008 stă sub semnul unor serii de modificări şi proiecte noi ale taxei auto, concretizate începând de la 1 iulie într-o nouă formulă. Este momentul în care se iau în calcul pentru plata taxei o serie de elemente: vechimea maşinii, capacitatea cilindrică, norma de poluare şi emisiile de CO2 înscrise în cartea tehnică. Tot din acel moment, începe aventura restituirii unor sume de bani pentru cei care au plătit taxa auto înainte de 1 iulie 2008, întrucât s-a considerat că varianta anterioară fusese ilegală. În noiembrie, Guvernul aprobă o excepţie la noua lege, respectiv ca, până la finalul anului 2009, să fie scutiţi de la plata taxei posesorii de maşini noi Euro 4 cu motor de sub 2.000 cmc. Lucrurile nu s-au oprit aici, iar în decembrie Guvernul de la acea vreme decide să tripleze valoarea taxei de poluare pentru vehiculelor second-hand de import. Apare, astfel, moda înmatriculărilor de maşini în Bulgaria, unde cuantumul taxei auto era semnificativ mai mic decât în România. Consecinţa? Datele statistice de la finele anului 2008 arată o dublare a înmatriculărilor de maşinii rulate faţă de anul anterior, până la 300.885 unităţi. În acelaşi timp, românii nu s-au mai înghesuit să cumpere maşini noi, numărul unităţilor înregistrate fiind de 285.504 unităţi, în scădere cu 8,65% comparativ cu 2007.

 

Efectele creşterii importurilor de maşini rulate, pe fondul nemulţumirilor din piaţă, determină Guvernul ca, în februarie 2009, să modifice Legea referitoare la taxa de primă înmatriculare în favoarea celor care îşi doreau să achiziţioneze asemenea autovehicule. Cuantumul scade, astfel, cu aproape o treime. Cifrele sfârşitului de an relevă o scădere a înmatriculărilor de maşini vechi faţă de 2008 (de la 300.885 unităţi la 212.900 unităţi), dar şi o diminuare de 60% a înmatriculărilor de autovehicule noi, până la 116.016 unităţi.

 

În 2010, revine în discuţie scutirea de la plata taxei auto a maşinilor Euro 4 cu motor de sub 2.000 cmc, iar la atenţionările Comisiei Europene se reintroduce această taxare. Ministrul Mediului de la acea vreme, Laszlo Borbely, înaintează ideea majorării taxei auto începând din 2011. Până atunci, însă, în luna decembrie a aceluiaşi an, Guvernul aprobă o nouă creştere a taxei pentru maşinile vechi. Statistica valabilă pentru anul 2010 arată că numărul de maşini noi înregistrate în România a continuat să scadă până la 94.541 unităţi, în timp ce înmatriculările de maşini second-hand înregistrează o creştere uşoară faţă de anul 2009, respectiv 214.606 unităţi.

 

În 2011, autorităţile române sunt nevoite să schimbe din nou taxa auto, pe fondul unor nemulţumiri venite din partea Bruxelles-ului. Astfel, în aprilie, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene decide că taxa auto este discriminatorie, iar o lună mai târziu se introduce obligativitatea de plată a taxei pentru toate maşinile înscrise în România înainte de 1 ianuarie 2007 în cazul revânzării acestora. Controversele şi nemulţumirile revin în prim-plan atât din partea jucătorilor din piaţa auto, cât, mai ales, din punctul de vedere al şoferilor. Anul 2011 înregistrează la final un declin al înmatriculărilor de vehicule noi (aproape 82.000 de unităţi), în timp ce pe segmentul maşinilor rulate numărul acestora ajunge la 94.000 de unităţi.

 

Începând cu data de 1 ianuarie 2012, valoarea taxei auto este diminuată ţinând cont şi de hotărârea Curţii Europene de Justiţie. În acelaşi timp, legea prevede restituirea celor care au achitat taxa unei diferenţe între valoarea din acel moment şi versiunile impuse după 1 iulie 2008. Ulterior, Guvernul suspendă până la 31 decembrie 2012 această formulă a taxei. Pe fondul acestor schimbări, în decursul anului trecut se înmatriculează 72.179 maşini noi şi 175.000 rulate.

 

Anul 2013 debutează cu reintrarea în vigoare a taxei auto suspendată iniţial până la sfârşitul lui 2012. Practic, aceasta prevede o reducere cu 25% a taxei pentru autovehiculele cu motor Diesel prevăzute din construcţie cu filtru de particule. În plus, cei care, de la 1 iulie 2008, au plătit o taxă mai mare decât cea rezultată din aplicarea legii în vigoare pot solicita restituirea sumelor reprezentând diferenţa de taxă plătită.

Forma taxei auto aflată, în prezent, în vigoare va fi înlocuită, începând cu 15 martie, de Timbrul de mediu după ce Guvernul a adoptat, în şedinţa din 19 februarie, Ordonanţa de urgenţă în acest sens. În actuala formulă de calcul, noul timbru de mediu menţine cote similare celor din prezent pentru tehnologia Euro 5 şi măreşte cotele pentru tehnologiile Euro 4 şi Euro 3. Pentru maşinile cu maşini cu motorizări non-Euro, Euro 1 şi Euro 2, valoarea timbrului de mediu va scădea faţă de nivelul cuantumului actual.

Timbrul de mediu se aplică pentru autovehiculele din categoria M1, M2, M3 cu precizarea că pentru categoria de autoturisme cu normă de poluare Euro 5, Euro 4 şi Euro 3 formula de calcul ia în proporţie de 100% emisia de CO2, iar pentru autoturismele cuprinse în normele de poluare non-euro, Euro 1 şi Euro 2 se aplică actuala formulă prevăzută prin Legea 9/2012, ce ia în calcul capacitatea cilindrică. Pe de altă parte, taxa creşte pentru maşinile Euro 3 şi Euro 4 în cazul versiunilor diesel, întrucât, potrivit ministrului Mediului, ‘emisiile din pulberi sunt mai mari în cazul maşinilor pe motorină’.

Un element de noutate adus de ordonanţa adoptată de Guvern este că persoanele care doresc să cumpere maşini electrice vor beneficia de un ecotichet în valoare de 2.500 de euro.

Totodată, vor plăti noua taxă toate instituţiile publice, cu excepţia autovehiculelor aparţinând Salvării, Pompierilor, Corpului Diplomatic, dar şi a persoanelor cu handicap, Forţelor Armate, Poliţiei, Jandarmeriei, forţelor de securitate ale statului. Pe de altă parte, nu vor mai plăti timbrul de mediu cei care au achitat acest tip de taxă în anumite forme.

Persoanele care au dat statul român în judecată pentru restituirea taxei încasate ilegal şi cărora li s-a restituit contravaloarea taxei, precum şi cei care au înmatriculat autoturismele fără achitarea taxei vor plăti noul timbru la prima vânzare a maşinii. Pentru maşinile revândute în afara României, statul va returna o taxă reziduală, calculată în funcţie de perioada de utilizare.

Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) estimează că piaţa auto românească va creşte cu 5% în 2013 faţă de anul 2012.

APIA se ocupa de protectia intereselor importatorilor si producatorilor .

Cine se ocupa de protectia  posesorilor de automobile?





Organizam un protest ?

19 02 2013

Organizam si noi un protest impotriva trimbrului de mediu ?

ultima data cand s-a strigat Jos Taxa … a cazut guvernul  (Boc)

De exemplu pe 27 Februarie 2013 : https://www.facebook.com/events/489921134383682/

 





Modificari …

18 02 2013

Timbrul de mediu, care va inlocui taxa auto de poluare, a suferit noi modificari fata de proiectul prezentat de oficiali luna trecuta. Noua forma dezavantajeaza masinile echipate cu motoare diesel, care vor fi taxate si de doua ori mai mult decat cele pe benzina.

In noua forma, timbrul de mediu pentru o masina Volkswagen Golf 4 din 2003, cu motor Euro 4 de 1,4 litri, va fi de 384 de euro daca foloseste benzina drept carburant si de peste 900 de euro daca utilizeaza motorina.

Si in cazul unui Ford Focus din 2005, tot Euro 4, cu un motor de 1,6 litri, dar cu emisii mai mici de CO2, timbrul de mediu va fi de 315 euro in varianta pe benzina si de 550 euro in cazul celei pe motorina.

Valoarea timbrului de mediu creste puternic la masinile Euro 3. Pentru un Passat din 2004 cu motor de aproape 1900 de centimetri cubi, cumparatorul va plati 1400 de euro in cazul motorului pe benzina si 2400 de euro in versiunea Diesel.

Pentru un Polo, cu acceasi vechime si emisii de CO2, dar cu cilindreea sub 1,2 litri, timbrul de mediu va fi de 1070 de euro la motorul pe benzina si cu 1870 de euro in varianta pe motorina.

La batranele Dacii autohtone timbrul de mediu creste fata de varianta initiala, si va fi de 944 de euro pentru o Super Nova Euro 2 din 2001, si de 447 de euro la o berlina veche de 23 de ani.

 
In Rromania lege este facut de grupurile de interese (gen : APIA ….) …de unde rezulta ca nu conteaza ce culoare politica se afla la guvernare : TAXA AUTO RAMANE.
 

 dacia 1310 
rolul societatii civile in democratizarea societatii 
rolul societatii civile intr-o societate democratica 
inmatriculari auto polonia 
inmatriculari polonia 
muiste 
muie 
poze cu femei goale 
muista 
jos taxa auto 
impozit dacia papuc 1.6 
muie basescu 
inmatriculare germania 
ordonanta presedintiala numere provizorii 
societatea civila definitie 
inmatriculari auto in germania 
calculator timbru de mediu 
taxa inmatriculare germania 
societatea civila si rolul ei 
dacia 1310 tuning 
logan tuning 
muie pdl 
suge pula 
inmatriculare auto in germania 
muie udrea 
taxa inmatriculare auto in spania 
uzina dacia 
muie romania 
jostaxa 
pleava societatii 
taxa auto rusinea europei 
calculator timbru de mediu 2013 
inmatriculare in germania 
rolul societatii civile 
noul logan tuning 
cat costa inmatricularea in germania 
elena udrea o suge 
inmatricularea auto in germania





Taxa auto retroactiva

14 02 2013

Marea revolutie a taxei auto din acest an nu va fi decat o simpla schimbare de denumire, cu o modificare a nivelului platit, pentru unele maini. Deja nu mai este un secret faptul ca singura solutie pe care Guvernul a gasit-o este o schimbare a denumirii si eliminarea din formula de calcul a capacitatii cilindrice. In schimb, marile probleme ale vechii taxe auto raman si fac din acest tip de impozit un instrument inutil.

Proiectul trimis in dezbatere publica de Ministerul Mediului lamureste aproape toate misterele conceptului de timbru de mediu pentru autovehicule. Singura inovatie, in comparatie cu vechea taxa, este ca denumirea de timbru si utilizarea exclusiv a emisiilor de CO2 la calcul elimina potentialele acuzatii de impozit discriminator, destinat sa impiedice importurile de automobile second-hand. Dincolo de aceste detalii, timbrul auto ramane o taxa care va avea ca unic efect obtinerea de venituri bugetare. Celelalte scopuri, declarate sau presupuse, nu vor fi atinse nici acum, aa cum nu au fost atinse nici in ultimii 5 ani.

Impozit anual

 

Daca analizam evolutia importurilor de masini second-hand din UE, putem observa cu usurinta ca acestea nu au fost impiedicate de vechea taxa, ci doar incetinite in anii in care nivelul taxei a fost mai mare. Desi romanii au in fata, atunci cand vor sa cumpere o masina rulata, doua optiuni – piata interna si importul din Germania – intotdeauna prefera achizitia unei masini de import. Nu discutam aici motivele, ele sunt cunoscute, dar este dovedit statistic ca romanii accepta efortul procurarii sumei necesare platii taxei, daca ea este datorata o data in viata.

De aceea, indicatia de transformare a timbrului/taxei in impozit anual, sustinuta de presa timp de mai multi ani, este una argumentata si regasita, de altfel, in aproape toate statele europene. Cel mai profund argument este acela ca plata repetata, anual, a unui impozit majorat pentru o masina veche, poluanta, este descurajatoare in comparatie cu plata o singura data a unei taxe de poluare (de prima inmatriculare).
APIA (Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Automobile) a acceptat, pentru prima data de la introducerea taxei auto, sa sustina introducerea unui impozit anual, in negocierile cu Guvernul, alaturi de alte masuri capabile sa stimuleze piata auto. Singura rezerva este momentul introducerii, justificarea fiind impactul major pe care il va avea asupra societatii.

Blocarea pieei

Al doilea aspect este corectitudinea din punct de vedere juridic si moral a aplicarii timbrului pentru masinile deja inmatriculate. Desi nimeni nu a demarat un proces in acest sens, este evident ca o acuzatie de retroactivitate a timbrului poate fi adusa. Mai mult, aceasta latura a timbrului vine cu o noua problema: blocarea vanzarilor pentru masinile ce au fost cumparate ca noi in anii de crestere a pietei, 2005-2006.

Acestea sunt vehicule cu motoare Euro 4 si cu un nivel al taxei marit prin noul proiect de lege, care capata obligatii de plata de cateva mii de euro. Proprietarii lor sunt cei mai predispusi la schimbarea masinii cu una noua, insa in noile conditii acest lucru devine imposibil. Pentru un autoturism care astazi valoreaza 5.000-8.000 de euro, plata unui timbru de 2.000-3.000 de euro nu face decat sa descurajeze circuitul pietei de automobile.

Importuri mai mari de masini vechi

Al treilea aspect este legat de obiectivul de stopare a poluarii. Reducerea semnificativa a taxei pentru masinile foarte vechi (Euro 1/Euro 2) nu face altceva decat sa stimuleze importurile de astfel de masini, fiind evident ca vorbim despre o masura populara, si nu una de mediu.
Nu in ultimul rand, obligarea la plata timbrului a celor care au castigat in instanta scutirea de taxa de inmatriculare nu este decat un abuz de drept si in acelasi timp cel mai bun argument pentru faptul ca timbrul nu este altceva decat o taxa de prima inmatriculare rebotezata.

Timbrul de mediu propus de Ministerul Mediului si intrat in dezbatere publica se va calcula pe baza emisiilor de CO2, cu coeficienti de multiplicare in functie de norma EURO a motorului, dar si coeficienti de reducere in functie de vechime. Masinile EURO 1 si EURO 2 care nu au mentionate emisiile de CO2 vor utiliza la calcul si cilindreea. Cea mai mare valoare a timbrului va fi pentru masinile non-euro (5,2 euro pe cm3), dar ea va fi redusa cu 90%, adica devine aproximativ 0,52 euro/cm3.

 

NE VEDEM LA TRIBUNAL SI IN 2013 !





Poliţia începe „vânarea” maşinilor executate silit

14 02 2013

De mâine, poliţiştii rutieri vor fi „implicaţi” în litigiile dintre executori şi debitori. Conform noului Cod de Procedură Civilă, oamenii legii vor opri în trafic autoturismele aflate în executare silită şi vor ridica actele acestora pentru a ajuta creditorii să recupereze banii,

Noul Cod de Procedură Civilă, care va intra în vigoare de mâine, implică Poliţia Rutieră în operaţiunea executării silite a debitorilor. Astfel, dacă până acum creditorii angajau detectivi care să urmărească debitorul care se sustrăgea executării silite, din 15 februarie, Poliţia Rutieră va opri în trafic maşinile executate silit. În fapt, potrivit noului cod civil, „organul de poliţie rutieră va putea opri în trafic autovehiculul sechestrat şi va proceda la ridicarea certificatului de înmatriculare, a cărţii de identitate, punând în vedere conducătorului autovehiculului că bunul este sechestrat şi să se prezinte într-un termen rezonabil la executorul judecătoresc”. Mai mult, după întocmirea unui proces-verbal, în care se descrie maşina, acesta trebui să trimită toate actele executorului care a aplicat măsura sechestrului.

În contradicţie cu Legea rutieră

Şeful Direcţiei Rutiere, Lucian Diniţă, a declarat, pentru „ring”, care sunt hibele din articolul prezent în noul Cod Rutier. „În lege scrie că noi reţinem certificate de înmatriculare şi cartea de identitate a maşinii. Dar cine merge cu cartea de identitate a maşinii? Nici în legea circulaţiei nu scrie că trebuie să ai cartea la tine”, susţine Diniţă. Totodată, comisarul-şef a afirmat că nu înţelege implicarea poliţiştilor rutieri în astfel de cazuri. ”Acum este o chestie complet aiurea. Ce caut eu (n.r. – Poliţia Rutieră) în litigiul ăsta civil? Cred că o să ne ducem şi la naşteri, la avorturi, când îi cade unuia o măsea. Până acum, când se ducea un executor judecătoresc să execute silit pe cineva, trebuia să se deplaseze acolo şi poliţişti care să asigure ordinea şi liniştea publică, dar asta este cu totul altceva”, a spus Diniţă.

„Poliţia rutieră poate identifica maşina şi ridica certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a autovehiculului, iar bunul este sechestrat.” – Avocat Roxana Vlăsceanu, consultant executări.com

Termen de o zi pentru achitarea datoriilor

Potrivit actului normativ amintit, executorul judecătoresc va trimite debitorului o somaţie prin care i se va aduce acestuia la cunoştinţă că are termen de o zi pentru achitarea datoriilor. Dacă debitorul nu plăteşte suma datorată, executorul judecătoresc va proceda la executarea bunurilor mobile în vederea valorificării lor. Executorul va emite un proces-verbal de sechestru, în cuprinsul căruia se vor menţiona cauzele care au condus la creearea acestei situaţii, precum şi numărul de înmatriculare şi marca autoturismului executat. Datele respective vor fi trimise Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Autovehicule, în vederea sechestrării în trafic a maşinilor executate de poliţişti.

ROMANIA NU MAI TREBUIE SA EXISTE CA STAT . ARE LOCUITORI PREA PROSTI.





Alternative ….

13 02 2013

PARTIDUL PIRATILOR
Libertarianismul este o doctrină politică ce susține libertatea deplină a indivizilor, înțeleasă ca stare in care sunt respectate drepturile naturale, initial dreptul de proprietate deplin asupra corpului din care reies drepturile de proprietate asupra altor lucruri. Pentru libertarieni singurul drept obiectiv este dreptul de proprietate iar singura obligatie este respectarea drepturilor de proprietate ale celorlalti.[1]

Doctrină

Regula centrala a doctrinei libertariene este axioma non-agresiunii, adica regula conform careia drepturile de proprietate ale tuturor trebuie sistematic respectate. De aceea libertarienii sunt susținători fervenți ai proprietății private, din care ei vad ca decurgand toate celelalte libertăți.[2]

Astfel libertarienii se opun legilor ce restrâng activități personale sau consensuale. In practică favorizează liberalizarea deplina a tuturor prohibitilor de tipul prostituției, consumului de droguri sau practicarii jocurilor de noroc, pe care le vad ca surse de venit ale crimei organizate.[3]

Libertarienii nu acceptă obligații legislative, cum ar fi practicile religioase, sau obligativitatea serviciului militar. Deoarece contravi dreptului de proprietate asupra corpului. De exemplu, deși majoritatea libertarienilor ar fi de acord că purtarea centurii de siguranță este un lucru bun, aceștia ar respinge o lege care să oblige la purtarea centurii de siguranță.

În materie de economie, libertarienii doresc intervenții cât mai reduse din partea statului; un exemplu ar fi eliminarea finanțării asigurărilor sociale prin impozite. Unii sustin ca orice forma de impozitare este prin definitie o preluare coercitiva a bunurilor altora prin urmare constituie o agresiune si nu ar trebui normativ sa existe.


http://ro.wikipedia.org/wiki/Libertarianism

https://www.facebook.com/romania.libertariana

http://www.solib.ro/pagina/manifestul-libertarian





Calculator timbru de mediu / Taxa auto 2013

29 01 2013

CALCULATOR TIMBRU DE MEDIU 2013

si … DA ! toti sunt la fel ….

 

Banii importatorilor si producatorilor auto cumpara pe oricine ; inclusiv pe Ponta.

Acelasi Ponta care are de gand sa ia bani si de la Chevron pt. gazele de sist cat si de Gabriel Resources pt. aurul din Apuseni.

DA ! Ponta esti si tu un tradator . Mare supriza nu e .

 

 

 





Basescu = Putin ?

25 02 2012

Basescu ….viitorul PUTIN. Atata tot ca Putin a facut ceva pt. Rusia.

 

Noului prim-ministru Mihai Razvan Ungureanu ii doresc o viatza scurta, e basesist deci SA MOARA IN CANCER !





Taxa pentru maşinile înmatriculate înainte de 2007, amânată

23 01 2012

Plata taxei auto în cazul autovehiculelor înmatriculate înainte de ianuarie 2007 va fi amânată cu un an pentru a da răgaz posesorilor să-şi vândă maşinile, dar şi pentru că modalitatea de aplicare nu a fost suficient înţeleasă de către aceştia, potrivit informaţiilor remise, luni, pentru AGERPRES, de către Ministerul Mediului şi Pădurilor.

‘Este vorba, într-adevăr, şi de o decizie politică, însă punctul central al deciziei este că, deşi noua taxa a fost anunţată încă de anul trecut, proprietarii de maşini vechi nu au înţeles îndeajuns sistemul. În acest caz, nu au avut timp suficient să îşi vândă autovehiculele. Un alt argument a fost acela că foarte multe persoane vor să vândă maşinile vechi, dar taxa pe care trebuie să o achite cumpărătorul depăşeşte valoarea autovehiculului. Într-adevăr, există şi multe situaţii aberante’, a precizat Ministerul Mediului.

 

Prevederea notificată în noua Lege privind taxa de poluare auto prin care pentru toate autovehiculele înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007 trebuia plătită taxă, a fost amânată pentru un an, a precizat, luni, pentru AGERPRES, Ministerul Mediului.Potrivit sursei citate, decizia a fost luată la întâlnirea de luni a Coaliţiei de guvernământ, urmând ca miercuri, în şedinţa de Guvern, să fie înaintată o Ordonanţă de urgenţă care să modifice Legea intrată în vigoare din 13 ianuarie 2012.

‘În Coaliţie, s-a decis amânarea pentru un an de zile a prevederii din Legea privind taxa auto, prin care toate maşinile înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007 trebuia să fie taxate. Cel mai probabil, în şedinţa de miercuri în Guvern, va fi supusă adoptarea Ordonanţei de Urgenţă care va modifica Legea’, conform MMP.

Noua Lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sau taxa auto, cum mai este cunoscută, precum şi normele de aplicare a acesteia, a intrat în vigoare începând din data de 13 ianuarie, la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial şi la două zile după aprobarea în Guvern a normelor care fac posibilă punerea în practică a actului normativ.

Taxa de poluare urma să fie aplicată atât pentru autovehiculele noi sau second-hand care se înmatriculau pentru prima dată în România, indiferent dacă autovehiculul este produs în ţară sau străinătate, cât şi pentru autovehiculele înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007, pentru care nu a fost plătită o astfel de taxă, aceasta fiind suportată de către cumpărător.

Actul normativ prevede o reducere a taxei de poluare cu până la 25%, dând posibilitatea ca, în cazul în care taxa de poluare plătită de la 1 iulie 2008 este mai mare decât cea rezultată din aplicarea acestei legi, contribuabilii să poată solicita restituirea sumelor reprezentând diferenţa de taxă plătită. Sumele pentru restituire sunt prevăzute în bugetul Fondului pentru Mediu şi se ridică la peste 200 de milioane lei.

Legea privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost iniţiată de MMP, după ce Curtea Europeană de Justiţie a declarat vechea taxă auto ca fiind discriminatorie

 

jos taxa auto,muie basescu,recuperare taxa auto,taxa de poluare 2010,suge pula,muie boc,muie tariceanu,muie udrea,muie pdl,jos taxa,proteste ianuarie 2012,taxa auto 2012, calculator taxa auto 2012




Muie Basescu !

21 01 2012

Boc sugi pula stand in picioare.

Basescu sa iti moara familia in incendiu. Sa te umple canceru la oase . Pishane`am pe crucea matii Traiane.

Udrea futu`ti cristosii matii de curva ordinara .

JOS TAXA AUTO

jos taxa auto,muie basescu,recuperare taxa auto,taxa de poluare 2010,suge pula,muie boc,muie tariceanu,muie udrea,muie pdl,jos taxa,proteste 20.01.2012




Opriţi-l pe Traianero

20 01 2012

Democraţia de operetă, necesară mai mult pentru ca economia de piaţă să alimenteze averile securiştilor şi politrucilor, a ajuns la finalul stagiunii. Priviţi-i, sunt aceeaşi, doar alternează la ciordeală. Nu se mai pot reinventa. Singurul ADN non-securistic permis astăzi în această conjuraţie care a pus stăpânire pe România este cel de interlop, de curvă sau de informator.

Într-un final Roşia Montană, Regele Mihai, taxa auto, Arafat, ghici ghicitoare mea şi găozarii s-au răzbunat. Obrăznicia de drojdier se plăteşte. Dar cât de mulţi trebuie să fie cei din stradă ca să fie mulţi?Probabil că pentru un preşedinte aflat la început de sindrom paranoid nici nu discutăm sub 100.000. Pentru un tiran incompetent cam 500.000. Pentru un dictator nebun 2 – 3 milioane. Băsescu are nevoie de 5 milioane. Pentru câteva mii nici nu se dă jos din pat să-şi pişe ultimul whisky. Nu merită Jandarmeria să-şi murdărească pulanele cu ei. Mai simplu, te joci cu ultraşii, dai foc la chioşcuri şi bannere, să-i faci de căcat pe protestanţi şi mai ales să ai motiv să îi umileşti dacă mai au chef de demonstraţii. Faci filtre, bagi la dube, plimbi printre manifestanţi Ţestoasele Ninja finuţ, doar aşa, să-şi facă loc cu cotul la ficăţelul profesoarei sau al pensionarului, din greşeală, că e aglomeraţie.

Trimiţi mascaţii să legitimeze studenţii, să ia la rost oamenii din Gara de Nord, să aresteze tineri, să-i toace pe ziarişti.  Şi dacă protestatarii se încăpăţânează să vină toată săptămâna în Piaţă ca nişte nesimţiţi ce ignoră aroganţele jandarmilor, luîndu-ţi la rangă tot ce ai mai scump pe lume – Udrea, micul Boc, alcoolul –în weekend tot îi rezolvi. Chiar şi dacă trebuie să dai foc cu golanii pentru asta la tot Bucureştiul.

 

jos taxa auto,muie basescu,recuperare taxa auto,taxa de poluare 2010,suge pula,muie boc,muie tariceanu,muie udrea,muie pdl,jos taxa,proteste 20.01.2012




Cât costă de fapt benzina?

19 01 2012

Materia primă este mai ieftină decât apa plată. Din puțul sondei până la pompă benzina își înmulțește prețul de zeci de ori. Uite cum arată structura prețului în 2012.

Taxele incluse in benzina de la 1 ianuarie 2012:
– acciza este de 467 EUR / tona
– taxa de drum este de 125 EUR / tona (adica 0.6 RON/litru )
– taxa de solidaritate (cate un cent / litru – motivul este acoperirea
prejudiciului creat in urma falimentului Bancorex), adica 10 EUR /
tona
– pretul producătorului de aproximativ 370 EUR / tona.

Astfel rezulta urmatorul pret pe tona de benzina: 370+467+125+10=972 EUR / tona (taxe si accize)
Se adauga TVA de 24 %, adica 233.28 EUR
Totalul este de 1205.28 EUR / tona
Un litru de benzina este 1,205 EUR (aproximativ 5.15 RON)
Producatorul incaseaza 370 EUR / tona   adica 30% din bani platiti la pompa. ==> cat costa benzina in realitate 1.55 RON/litru
Statul incaseaza 835.28 EUR / tona  adica 70% din bani platiti la pompa. ==> 3.6 RON/litru bani incasati de stat

Asta ne arată cât de puțin capabil este statul să producă și din alte surse decât pompa. Într-o țară de 22 de milioane, grosul bugetului se face din TVA și accize pe carburanți sau țigări.

Dece platim Taxa auto + Taxa de drum (inclusa in benzina) + Rovigneta + Impozit ?

jos taxa auto,muie basescu,recuperare taxa auto,taxa de poluare 2010,suge pula,muie boc,muie tariceanu,muie udrea,muie pdl,jos taxa,proteste 19.01.2012





Who cares about Arafat?

18 01 2012

Arafat e un bleg.

La urma urmei revolutia nu este despre Arafat ; revolutia este pentru ultimii 8 ani irositi din istoria Romaniei.

Sistemul de sanatate nu trebuie privatizat .

Taxa auto este ilegala si trebuie anulata.

Speram ca sindicatele nu sunt compromise in totalitate . O greva general ar bate ultimul cui in cosciugul lui Basescu.

” mai bine haimana decat tradator / mai bine ciumpalac decat tradator ”

jos taxa auto,muie basescu,recuperare taxa auto,taxa de poluare 2010,suge pula,muie boc,muie tariceanu,muie udrea,muie pdl,jos taxa,proteste 18.01.2012 




Asta e scopul meu in viata

16 01 2012

 

 

 

 

 

 

 

 

 

jos taxa auto,muie basescu,recuperare taxa auto,taxa de poluare 2010,suge pula,muie boc,muie tariceanu,muie udrea,muie pdl,jos taxa