Pe ce se cheltuiesc sutele de milioane din taxa auto

26 06 2009

Comisia Europeană a transmis ieri o scrisoare de somare în cazul taxei auto, prima etapă a declanşării procedurii de încălcare a dreptului comunitar, considerând că sistemul actual creează discriminare
400 de milioane de euro !!! au fost strânşi în ultimul an şi jumătate din taxa auto. 17 proiecte de mediu se află în derulare în acest moment cu banii din taxa auto

Cu siguranţă v-aţi întrebat în ultimii ani cum cheltuiesc cei care sunt la putere sutele de milioane de euro pe care statul le colectează anual din enervanta taxă auto, instituită în 2007 de Sulfina Barbu şi care a cunoscut până acum atâtea versiuni că nimeni nu le mai ţine minte numărul. Răspunsul oficial, dat de cei puşi să gestioneze tonele de euro, arată că s-au făcut programe educaţionale pentru copii, amenajări de parcuri, administrări de arii protejate. Surpriză (sau nu!), mai puţin de un sfert din sumele colectate a fost folosit.Ce background vă mai putem oferi despre taxa auto? Am spus „taxă”? Este din multe puncte de vedere o amendă născocită de cei care ne conduc. În primăvara lui 2007, Sulfina Barbu, pe atunci ministru al Mediului şi Gospodăririi Apelor, şi guvernul lui Călin Popescu Tăriceanu au observat că în România a crescut consumul şi, pe acest fond, tot mai mulţi români îşi permiteau să-şi cumpere o maşină. În criză de bani, s-au gândit să exploateze acest aspect şi să-l transforme într-o sursă foarte suculentă de venituri la bugetul de stat. Mai are rost să enumerăm şirul interminabil şi grotesc de bâlbâieli care a urmat? Mai are rost să vă amintim de câte ori au venit cu câte o nouă variantă de taxă şi cum de fiecare dată argumente pentru noua versiune erau exact opusul versiunii precedente? Mai este nevoie să vă amintim cum, după ce au fost daţi afară de la guvernare de Tăriceanu, Sulfina Barbu şi PD-L au devenit, din iniţiatorii taxei, cei mai de temut adversari ai ei? Cum, după revenirea la ciolan, o dată cu instalarea lui Emil Boc ca prim-ministru, au îndulcit din nou tonul la adresa taxei până atunci mult-hulite? Mai are rost să vă spunem că, la fiecare nouă versiune a taxei, Comisia Europeană ne-a ameninţat cu diverse pedepse?

DE OCHII LUMII Taxa auto, în nenumăratele ei forme de până acum, nu a fost niciodată o taxă de mediu. De fiecare dată, indiferent de denumire, a vizat numai autorismele pe care românii şi le puteau permite: maşini cu motor cu capacitate mică, număr redus de cai putere, preţ până în 25.000 de euro. Vehiculele utilitare şi camioanele, ultilajele agricole şi alte categorii de maşini cu consum mare de carburant şi, deci, mari poluatori, nu au făcut niciodată obiectul de interes al acestei taxe pentru simplul motiv că în ţara noastră nu se vând prea multe. Acest lucru reiese şi din faptul că, până în 2008, banii din această taxă au mers la Ministerul Finanţelor, iar destinaţia lor ulterioară – cum au fost folosiţi – nu se cunoaşte. Să vedem însă ce s-a făcut cu banii după ce s-a decis, de ochii lumii, că destinaţia lor trebuie să fie Ministerul Mediului.

SURSĂ DE ÎMBOGĂŢIRE În subordinea acestui minister funcţionează o extraordinară vacă de muls şi o sursă inepuizabilă de făcut averi: Administraţia Fondului pentru Mediu. Este acea instituţie la care ajung toţi banii care se colectează pentru mediu în România. În 2008, aproape un miliard de lei noi a ajuns la Fondul de Mediu din taxa auto! La cursul de schimb de anul trecut, asta înseamnă peste 300 de milioane de euro! Anul acesta, în primele cinci luni, statul a încasat alte 360 de milioane de lei din aceeaşi taxă, adică peste 90 de milioane de euro. Cum s-au cheltuit cele 400 de milioane de euro intrate în vistieria Fondului pentru Mediu???

Am solicitat informaţii oficiale. Să începem cu anul 2009. S-au alocat bani pentru 17 proiecte aprobate între 2006 şi 2008 şi care se află încă în derulare: Centrul pentru colectarea deşeurilor electrice, electronice şi electrocasnice la Piatra-Neamţ, în valoare de 113.556 RON; realizarea staţiei de epurare a apleor uzate, comuna Remetea, judeţul Harghita, în valoare de 3.882.000 RON; programul de educaţie ecologică Ecojunior, desfăşurat la Colegiul Naţional Roman Vodă din Roman, cu o valoare de 7.667 RON; o instalaţie de reducere a emisiilor de CO2 la vopsitoria fabricii din Mioveni Automobile Dacia, proiect în valoare de 15.447.217 RON; înfiinţarea unei staţii de epurare în comuna Cotnari, judeţul Iaşi, în valoare de 1.447.259 RON; desfăşurarea şcolii de ecologie Delta Fest de către Asociaţia Galaterra, proiect în valoare de 218.375 RON; extinderea staţiei de epurare Ştei, judeţul Bihor, investiţie în valoare de 1.114.383 RON; conservarea şi managementul habitatelor din Rezervaţia „Calcarele din Dealul Măgura” Dobrogea, program derulat de Clubul Sporturilor Montane, în valoare 42.065 RON; managementul ariilor protejate din judeţul Satu-Mare, realizat de societatea Carpatin Ardeleană cu 155.150 RON; creşterea conştientizării populaţiei de pe Valea Deznei privind protecţia mediului, realizat la Grupul Şcolar Industrial Sebiş, cu 36.609 RON; amenajare ravenei Ghermăneşti, judeţul Vaslui, proiect în valoare de 300.148 RON; stabilizarea şi consolidarea ravenei la drumul comunal 105 A – satul Laza, comuna Laza, jud. Vaslui cu suma de 183.495 RON; realizarea unei linii de peletizare a deşeurilor lemnoase şi a rumeguşului verde la societatea MetalTrade International Galaţi pentru suma de 896.191 RON; modernizarea sectorului de reciclare a deşeurilor de ambalaje în vederea protejării mediului, realizată de societatea Somplast din Bistriţa pentru suma de 285.691 RON; acţiuni combinate pentru administrarea ariei protejate Peştera Vântului conform planului de management, proiect desfăşurat de Clubul Speologilor Amatori cu 80.663 RON; protecţia Ariei Naturale Balta Suhaia, proiect atribuit Consiliului Local al comunei Suhaia, judeţul Teleorman pentru 30.646 RON; un program de producere şi distribuţie a apei calde menajere cu panouri solare, realiazat la Drobeta Turnu-Severin de firma Flora Sercom SA cu 61.241 RON. Totalul banilor alocaţi este de aproximativ 23 de milioane RON, adică în jur de 6 milioane de euro din 100 de milioane de euro încasaţi.

În 2007, Fondul de Mediu a dat bani pentru 12 proiecte de parcuri. Valoarea totală a proiectelor este de 6 milioane RON (puţin peste 2 milioane de euro). Ce s-a făcut cu restul banilor, până la 400 de milioane de euro? Oficial, ei există în bugetul Fondului pentru Mediu şi „aşteaptă proiecte eligibile pentru a fi absorbiţi”. La Fondul pentru Mediu există depuse numai din partea organizaţiilor neguvernamentale mii de proiecte care aşteaptă de ani de zile finanţare şi cărora nici măcar nu li se răspunde. Fondul de Mediu a fost condus până în 2008 de liberalul Mihai Toti, iar acum şef mare este democrat-liberalul Vlad Marcoci.

BOC sa te manance canceru de testiculele alea a le tale de pitic handicapat!!!





Taxa auto, plătită şi la maşinile noi

25 06 2009

România a fost avertizată ieri de Comisia UE că sistemul actual creează o discriminare.

Oficialii Comisiei Europene (CE) au transmis ieri autorităţilor de la Bucureşti o scrisoare de somare privitoare la taxa auto. Comisarii de la Bruxelles susţin că statul român încalcă legislaţia co munitară cu actualul sistem al taxei pe poluare auto. Aceştia au cerut modificarea legislaţiei în domeniu, arătând că în prezent se face o discriminare şi se protejează industria internă de autovehicule noi. La finele anului trecut, fostul guvern a scutit de la plata taxei pe poluare până la finele acestui an maşinile noi Euro 4, cu până la 2.000 cmc.

Piaţa auto, bulversată Producătorii şi dealerii de maşini auto au criticat solicitarea Comisiei Europene, precizând că acum, în perioadă de criză, piaţa auto a scăzut cu aproape 50%. Vicepreşedintele Automobile Dacia, Constantin Stroe, a spus ieri, citat de Mediafax, că taxa auto actuală nu limitează vânzarea de maşini rulate, iar Ministerul Mediului ar trebui să răspundă dur somaţiei CE. Modificarea legislaţiei privind taxa va genera o „brambureală totală”, iar decizia CE de a soma România să schimbe legea „este ciudată”, deoarece forul european a fost de acord cu varianta actuală a taxei, a spus, la rândul său, preşedintele APIA, Ernest Popovici.


DE CAND FACE APIA SI AUTOMOBILE DACIA LEGILE IN TARA ASTA ?

RASPUNS : DE CAND COTIZEAZA LA PDL





Patriotism gratis

25 03 2009

Vorbea o colegă acu’ câteva zile de Elisabeta Lipă, la care întreb eu, candid “Cine pula mea e Elisabeta Lipă?” “Cum, nu ştii? Campioana mondială la canotaj!”

Ar trebui să ştiu pentru că sunt patriot.  Trebuie să ştim toate căcaturile la care românii au ieşit undeva pe podium, oricât de neimportante ar fi, ca să ne simţim bine cu noi. Că de, la ălea importante n-avem campioni. Îmi şi imaginez milioane de români uitându-se la tembelizor şi urlând “HAIDii FĂĂĂĂĂ CANOTEAZĂ ACOLOO!! BINE FĂĂĂ!!”. Canotaj ? Zău ? Cine pula mea se uită la canotaj? E un sport imbecil şi lipsit de orice spectacol. Se uită românu doar din cauză că are acolo campioana. Că la altceva n-are.

Aş vrea să avem un campion mondial la şah. La cât de patrioţi suntem, sunt sigur că toţi ghiorţanii ar sta lipiţi de televizor, cu seminţele într-o mână şi berea în alta, vopsiţi pe muie în roş, galben şi albastru şi urlând “GAMBITU’ BĂĂĂ! Vezi gambitu’! Nu îl lua tura!!! E capcană! Futu-te-n gură de prost! I-ai luat tura!”. Nu, nu ar urla nimic, că-s idioţi şi nu ar înţelege sportul dar tot s-ar uita. Din patriotism.

Patrioţii sunt mândri de unde şi ce s-au născut. De nişte lucruri pe care nu le-au ales ei.

Din start asta e o idioţenie. Înţeleg să fii mândru de ceva ce ai făcut cu mâna ta, fie şi o bilă de muci, dar să fii mândru de ceva la care nu ai avut nici o contribuţie? Clar trebuie să fii un ratat care nu a făcut nimic remarcabil toată viaţa.

Hai să vă explic mai clar, că sunteţi proşti. Eu am pula mare. Mă bucur că am pula mare. Dar nu sunt mândru că am pula mare. Nu am tras de ea să fie aşa. N-am adus nici o contribuţie măririi ei.

Dar să fii român patriot e ca şi cum ai fi mândru că ai pula de 11 cm. Pe lângă faptul că nu ai făcut-o tu, chiar dacă ai fi făcut-o, e jenant de mică şi nu e de mândrit. Atitudinea corectă ar fi să eviţi discuţia despre şi să încerci să îţi trăieşti viaţa cu pula ta penibil de mică.

Hai, pe scurt aşa, istorie naţională:
Suntem cuceritori: N-au futut în cur romanii, migratorii, ungurii, turcii, ruşii şi cine a mai fost prin zonă şi avea chef de futai.
Suntem curajoşi: N-am mai început un război şi să îl terminăm în aceiaşi tabără în care am început de sute de ani.
Suntem artişti: Da’ cu 50 de ani în urmă. Cam atât ia să facă şi românu’ ce au făcut alţii. Orice idee au avut ai noştri, au avut-o alţii mai devreme şi mai bine. De la, romantismul nostru la Edgar Alan Bacovia, Cioran – primul emo al ţării şi alţi artişti naţionali care dacă nu au fost plagiatori sau cu juma de secol mai retarzi, şi-au schimbat cetăţenia şi noi îi omagiem deşi au murit francezi şi ce au mai vrut ei. (Zic că Cioran e artist că a scris ficţiune. Dacă credea ce zicea s-ar fi strâns de gât cu cordonul ombilical. Dacă trăia acuma era fan Tokyo Hotel)

Şi tocmai asta e chestia, chiar dacă ar fi semizei ai universului. De ce am fi noi mândri de ei ? Că ne-am născut în acelaşi spaţiu cultural-geografic cu ei ? E şi mai penibil. E ca şi cum v-aţi lăuda voi că am EU pula mare.

E bine că avem Bulgaria lângă noi, care e cam ca noi, mai bună sau mai rea la anumite chestii şi Moldova, care e râsu curului, să avem şi noi cu cine să ne comparăm să ne simţim bine.  E ca şi cum ai fi în penultima bancă în clasă, toţi din faţa ta îs mai deştepţi, tu ai 4 pe linie, repeţi iar anul, pentru a nuştiucâta oară dar te uiţi în stânga, la colegul tău de bancă care e la fel de prost ca tine şi zâmbeşti. Te uiţi în spate, unde şade prostul clasei, puţin oligofren, bălind pe bancă şi uitându-se tâmp spre tine cu ochi goi şi te bucuri. Între ăştia trei de aici sigur eşti peste medie de deştept!

Şi avem un steag de câcat.
Cred că a venit unul mai cu bun gust şi i-a zis lu’ un preşedinte sau ceva:
-Uite, dragă, ăstea sunt cele trei culori primare, zic să facem ceva frumos acolo, cu două, le combinăm, bun gust, să iasă artistic aşa.
– Cum bă două? Pune-le acolo să fie toate!
-Da’ iese la ţigani că îs culori primare şi nu merg una cu alta că cam contrastează!
– Să vezi ce o contrastez io pe mă-ta. Pune acolo tot, să fie ţipător, ca noi aşa, că răcnim mult da’ nu facem nimic!

de la pitici gratis





Taxa auto va genera, în 2009, venituri în valoare de 380 milioane de euro

20 03 2009

1,6 miliarde lei reprezintă veniturile pe care estimează Guvernul că le va obţine anul acesta din încasarea taxei de poluare pentru autovehicule. Suma este de trei ori mai mare comparativ cu cea bugetată pentru anul anterior.

Veniturile totale pe care apreciază Guvernul că le va obţine în acest an din taxa auto depăşesc 380 milioane euro, potrivit Mediafax, dacă sunt raportate la cursul valutar anunţat, joi, de Banca Naţională, de 4,29 lei pentru un euro.

Veniturile bugetate în 2008 de Guvern rezultate din încasarea taxei de primă înmatriculare auto au fost de 600,8 milioane lei. Cifra a scăzut cu 21,7 % în comparaţie cu nivelul planificat pentru 2007, de 766,8 milioane lei.

Începând din 19 februarie 2009, taxa pe poluare auto percepută în România a fost redusă cu o treime în comparaţie cu cea aplicată în intervalul 15 decembrie 2008-19 februarie 2009. Totuşi, valoarea este dublă faţă de taxa din perioada 1 iulie-15 decembrie 2008.

O nouă formulă a taxei auto va fi introdusă în 2010, potrivit reprezentanţilor Ministerului Mediului şi nu va fi schimbată în acest an.





Cu ce te intampina Romania

19 02 2009

In momentul in care vii din strainatate, fie ca te intorci ca roman sau ca vii prima data, ca strain, si treci prin punctul de trecere Nadlac, te intampina niste vamesi sictiriti. Se uita la fata ta, ti-ar deschide portbagajul, te-ar intoarce acasa, pentru ca nu mai scapi nici o bancnota de 50 de euro spaga… Dar nu pot face asta, pentru ca au trecut acele vremuri. Se multumesc sa-ti scape niste cuvinte in scarba si sa-ti dea drumul mai departe.
Imediat ce ai iesit din vama, la vreo 20 de metri, incep gropile din sosea. Gropi e putin spus, ele fiind, de fapt, niste santuri in toata regula. Presupun ca-s puse acolo intentionat, ca sa te obisnuiasca cu drumurile romanesti.
De la Nadlac ajungi in Arad. E primul oras romanesc pe care-l intalnesti. Din nefericire, daca alegi sa treci prin el si nu sa-l ocolesti, te trezesti in mijlocul unui santier. Gropi peste tot, strazi inchise sau ingustate, pentru asfaltare, sine de tramvai scoase din pamant, pentru modernizare, noroaie, utilaje… De fapt, utilaje nu prea am vazut, doar se lucreaza, nu?
Cu un gust amar in gura treci si de Arad. Obisnuit fiind cu autostrazile (sa traversezi Austria si Ungaria inseamna vreo 7 ore pe autostrada, daca mergi legal, altfel inseamna sub 6 ore), dai nas in nas cu primul sat. Prin localitate trebuie sa mergi cu 50 la ora, ceea ce si faci, mai ales pentru ca sta polittia sa te verifice si nici nu vrei sa-ti strici masina in vreo groapa. Iesi din primul sat si, dupa vreo doi kilometri, ajungi in al doilea. Si tot asa, pana la destinatie.
In tot acest timp te gandesti doar ca ai facut vreo 800 de kilometri in 6 ore si ceva, si acum faci vreo 300 de kilometri tot in vreo 6 ore si ceva. Plus ca ai mai si platit rovignieta obligatorie la intrarea in tara, ca na, gropile si restrictiile de viteza trebuiesc intretinute.

Dupa aceea, doar o intrebare iti mai vine in cap: „De ce m-am intors?”





Poluarea sau vraja marii …..

16 02 2009

Conform unui documentar recent, se pare că diferenţa dintre cantitatea de CO2 emisă de un vehicul vechi si unul nou  timp de 50 de ani este aproximativ egală cu cantitatea de CO2 emisă la producerea unui autovehicul nou.

Cu alte cuvinte, dacă îţi ţii maşina veche 49 de ani, tot emiţi mai puţin CO2 decât cantitatea de CO2 este eliminata in atmosfera la producerea unei masini noi .  În aceste condiţii, programul Rabla este o vrăjeală menită să sprijine constructorii auto. Cine sunt constructorii? Sunt cei care au mers cu avioanele private la Bush să-i ceară ajutor financiar. Deasemenea, tot la categoria vrăjeală intră şi taxa auto eliminată sau redusă pentru maşinile noi, ceea ce dovedeşte că singurul scop al acesteia este ajutarea constructorilor auto şi încasarea de bani la buget.





Protest general – sambata 7 februarie

29 01 2009

Toti cei afectati de taxa auto , romani adevarati care au ceva de spus impotriva acestei mari nedreptati, sunt asteptati  Sambata – 7 februarie ora 12:00 in :

  1. ARAD (Primarie),
  2. BISTRITA (Parcare Kaufland),
  3. BRASOV (Tarlungeni),
  4. BUCURESTI (Piata Victoriei),
  5. CLUJ ( Sala Sporturilor),
  6. CONSTANTA (Casa de Cultura),
  7. DEVA (Parcare Real),
  8. IASI (Palatul Culturii),
  9. MURES( Parcarea Auchan),
  10. ORADEA (Parc 1 Decembrie),
  11. PITESTI (Stadion Nicolae Dobrin),
  12. PLOIESTI (Casa Sindicatelor),
  13. SUCEAVA (Cumparatura),
  14. TIMISOARA (Stadion Dan Paltinisan)

! DETALII :  ID messenger: antitaxa sau pe  http://www.taxa-auto.forumer.ro Trimite mai departe!  Multumesc.”

De acest protest din 7 Februarie 2009 depinde soarta taxei auto . Trebuie sa reusim:

  • 1.sa scoatem in strada o masa suficienta de oameni … tre sa se ajunga la minim 5mii de participanti in marile orase si vreo 20mii in Bucuresti.
  • 2.sa gasim un lider (preferabil o persoana publica)
  • 3. sa anuntam protestul in media …ca lumea sa stie cand si unde se desfasoara . (nu toata lumea citeste bloguri si forumuri pe net)
  • 4. sa producem materiale tiparite despre protest …. in care sa ne explicam demersul si pe care sa le impartim trecatorilor.
  • 5.sa atragem atentia restului populatiei neimplicata in problema prin metoda mai putin ortodoxe …trebuie blocate drumuri etc.
  • 6. sa gasim lozinci si scandari prin care sa`i obligam pe cei de la putere sa ia atitudine Basescu , Boc , guvernul …parlamentul ..deoarece acestia in ultima perioada de timp nu s`au pronuntat si pro nici contra taxei auto.A nu spune nimic este echivalent cu a fi deacord.

Si parerea mea pur personala este ca daca protestul nu va degenera in violente …nu se va ajunge nicaieri.Singurele proteste incununate de succes in Romania au fost cele violente …Revolutia si Mineriadele.Dar nu vreau sa va descurajez.





Victime colaterale

13 01 2009

  1. Leul se ieftineste pana la noul record istoric de 1 EUR = 4,2985 RON. Cursul BNR depăşeşte, astfel, ultimul record istoric cu 3 bani.
  2. Dacia nu reduce preturile la modelele LOGAN si SANDERO in ciuda cursului galopant al EURO.Dacia , firma romaneasca ,plateste subansamblele in lei si vinde in Romania in EURO . Cu cat creste cursul Euro cu atat profitul Dacia creste. Oricum nu ne cumparam DACIA.
  3. Aproximativ 5000 de angajaţi de la Uzinele Dacia protestează la Mioveni pentru menţinerea taxei auto de poluare, pe motiv că suspendarea sau reducerea acesteia ar afecta grav situaţia şi aşa precară a uzinei. WHO THE FUCK CARES ?
  4. Românii vor să scape, înainte de termen, de maşinile luate în leasing .
    „Creşterea în 2008 faţă de 2007 la nivelul numărului de restanţieri proveniţi de la companiile de leasing a fost de circa 88%, din care peste 50% s-au adăugat portofoliului agenţiei noastre doar în ultimele două luni ale anului 2008, atunci cand s-a înregistrat o adevărată avalanşă de clienţi ai firmelor de leasing care au început să îşi restituie maşinile nereuşind să îşi mai acopere ratele”, explică Iulian Urban, fondatorul companiei de recuperare Urban şi Asociaţii.
  5. Comenzile Dacia în ianuarie 2009, de patru ori mai puţine faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Dar vai cum asa?Cu taxa pt. Euro4 anulata si pt restu triplata …tot nu va cumpara nimeni tigăile ? Poate ca rromanii sunt prea saraci sa investeasca in gunoaie care se strica in prima saptamana …si i`si pierd 75% din valoare in primul an.




Asocierea ciorilor cu românii este absolut jignitoare pt. păsări

11 01 2009

Partidul Uniunea Democratică de Centru din Elveţia, afiliat la Partidul Popular European, a ales pentru campania sa o imagine înfăţişând trei corbi care atacă Elveţia, considerând că aceste păsări „agresive şi hoaţe” simbolizează pericolele extinderii liberei circulaţii la România şi Bulgaria.

ciori-elvetia

Potrivit Asociaţiei elveţiene pentru protecţia păsărilor (ASPO), această imagine este jignitoare şi cere corectarea ei, pentru ca păsările să nu sufere din cauza prejudecăţilor populaţiei, a explicat directorul asociaţiei, Werner Mueller.

Potrivit cotidianului Tribune de Geneve, Asociaţia elveţiană pentru protecţia păsărilor argumentează că alegerea UDC este incorectă, întrucât corbii nu sunt păsări migratoare, ele rămânând fidele teritoriului lor. „Nu vom vedea deci corbi români sau bulgari venind în Elveţia”, a precizat directorul ASPO.

Mueller a mai spus că aceste păsări sunt foarte inteligente, capabile să înveţe şi să se adapteze, folosind ramurile ca pe nişte unelte pentru procurarea hranei. Din momentul în care un mascul şi o femelă se întâlnesc, îşi rămân fideli pe toată durata vieţii, a explicat directorul ASPO, sugerând astfel că deosebirile dintre corbi, pe de o parte, şi români şi bulgari, de altă parte, sunt în defavoarea sud-est-europenilor.

Freipass fuer alle? NEIN !!!

Vina totala pt. absolut tot ce se intampla in Rromania apartine poporului rroman …. ca doar ei au votat PNL PSD PDL .





Ne repatriem …sau ne bagam pula in ea de patrie (Rromania)

10 01 2009

Ce se intampla in cazul in care un cetatean roman …. care lucreaza si locuieste in Europa de Vest de ceva ani si decide sa revina in Romania definitiv?

Evident acel cetatean poseda o masina ( nu chiar noua ) inmatriculata in Europa ….spre exemplu un BMW 525d de prin 2001 sa zicem. Masina pe care a cumparat`o de vreo 6 luni …1 an …3 ani .

Ce face cu masina?

1.Daca decide sa vanda masina in tara unde este inmatriculata in Europa …nu obtine mai nimic. Oricum pierde imens fata de suma investita in masina .

2.Daca decide sa pastreze masina si sa o duca in Rromania …pt inmatriculare trebuie sa plateasca aprox. 4500 euro.

Dar sa zicem ca din cei 20.000 euro promisi de Geoana pt orice roman repatriat ….i`si permite ….nu ?


NU!





Euro, cotat interbancar la 4.205 lei

9 01 2009

Leul continuă deprecierea faţă de moneda europeană. Vineri, euro a s-a tranzacţionat cu 4.205 lei pe piaţa interbancară, după ce joi, atinsese maximul istoric de 4.18 lei per unitate, potrivit Antena3.

Moneda europeană s-ar fi tranzacţionat şi cu 4,22 lei pe piaţa interbancară, la casele de schimb de la BRD, informează conso.ro. BNR a afişat, joi, o rată de referinţă de 4.1385 lei pentru un euro. Moneda americană s-a tranazcţionat interbancar şi la 3,13 lei per unitate monetară.

Potrivit acestuia, volatilitatea cursului valutar este influenţată atât de cererea şi oferta de monedă străină, cât şi de indicatori macroeconomici naţionali precum inflaţia, cresterea economică, deficitul bugetar sau productivitatea.

Concluzia : RROMANIA se duce pe pula cu viteza luminii spre un binemeritat faliment.

Cei care au votat  dar mai ales cei care au votat PNL PDL PSD ….merita sa sufere ….sa curga sange frate .