TAXA AUTO VA DA MUIE

12 06 2009

votdecisiv

Asta trebuia facut!





Rromânia, ţara în care şpaga cumpără orice

20 03 2009

Inventarul „cumpărăturilor“ ilegale şi excentrice pe care le poate face oricine are ceva dare de mână şi doreşte să-şi refacă viaţa sau să-şi falsifice trecutul ori prezentul sau să-şi aranjeze viitorul:
De la un bebeluş sau un rinichi până la o nevastă, un loc de parlamentar, câteva secrete de stat sau un CV academic impresionant, totul se poate cumpăra în România. Trecutul, prezentul sau viitorul unei persoane pot fi astfel schimbate în funcţie de preferinţe şi de resursele băneşti disponibile.
Cele mai impresionante sunt cazurile în care părinţii îşi scot copiii la vânzare. O demonstrează cazul lui Costel Nour şi Benoni Păvăloaie, arestaţi pentru că cereau pentru un micuţ 12.000 de euro şi erau dispuşi să facă tranzacţia, chiar dacă acei copii urmau să fie folosiţi pentru a li se preleva organele interne în vederea unor transplanturi ilegale.

De altfel, piaţa neagră de organe abundă în oferte publicate la mica publicitate, unde un rinichi costă aproximativ 8.000 de euro. În comunităţile de romi ori în vecinătatea acestora, situaţia traficului de copii este şi mai tragică, deoarece, pentru doar 500 de euro, familiile sărace îşi vând copiii nou-născuţi. Cu o condiţie: pentru a fi cumpăraţi, bebeluşii trebuie să fie de sex masculin, romii care-i achiziţionează fiind interesaţi în a-şi asigura continuitatea familiei pe linie bărbătească.

Până şi libertatea poate fi cumpărată în România dacă cel aflat în pericol de a ajunge la închisoare posedă banii şi cunoaşte persoanele potrivite. O demonstrează arestarea judecătorului Ioan Lazăr, în luna iunie a anului trecut. Pentru 25.000 de euro, Lazăr dorea să îngroape o cercetare penală pentru înşelăciune cu file cec. Fiind cel mai cunoscut caz de corupţie a unui magistrat, restul mercurialului din Justiţie rămâne doar legendă.
În ceea ce priveşte viaţa de familie, cei care doresc obţinerea cetăţeniei române pot cumpăra, pentru 10.000 de euro, bunăvoinţa unei domnişoare de la oraş pentru a se căsători cu ei. Dacă nu sunt pretenţioşi şi se mulţumesc cu o româncuţă care locuieşte la sat, suma se înjumătăţeşte, după cum a demonstrat cazul recent al unor africani prinşi că încercau şmecheria cu pricina într-o comună băcăuană. Oferta bogată e confirmată de faptul că, în ultimii doi ani, oficialităţile române au descoperit peste o sută de astfel de cazuri. Iar când capul acestei familii, încropită cu chiu, cu vai, ar dori să plece împreună cu cei dragi într-un concediu, lipsa banilor pentru o supermaşină nouă nu trebuie să îl îngrijoreze. Are la dispoziţie varianta cumpărării unui autovehicul furat, iar pentru cel mult 4.000 de euro poate aranja obţinerea unui certificat de înmatriculare fals şi scapă şi de taxa de primă înmatriculare. La începutul lui 2008, o reţea de funcţionari care ofereau asemenea servicii a fost demantelată la Cluj. Însă cea mai mare lovitură dată amatorilor de cumpărături neconvenţionale a fost decapitarea reţelei care, pentru sume cuprinse între 3.000 şi 10.000 de euro, asigura obţinerea unui permis de conducere fără ca titularul să mai treacă prin chinul examenelor. Paralel, cei care îşi cumpărau permisele auto din Italia, profitând de faptul că acestea sunt valabile şi în România, plăteau doar 600 de euro.
Pe lângă o familie frumoasă, alături de o maşină puternică, o educaţie de invidiat completează portofoliul celor pentru care banii cumpără totul. Cum însă acest lucru presupune mulţi ani de tocit coatele prin şcoli, facultăţi şi biblioteci, cei care au la activ doar şcoala vieţii ard etapele şi, apelând la grupuri de indivizi specializaţi în a falsifica diplome de bacalaureat şi de licenţă, pentru 3.500 de euro devin ingineri, doctori sau economişti cu acte în regulă. Însă doar cu condiţia să mai plătească un supliment de 600 de euro celor care aveau să susţină în locul lor examenul de licenţă. Şi cum acest lucru presupunea falsificarea unor cărţi de identitate, „băieţii deştepţi“ aranjau şi acest aspect, după cum s-a arătat într-o recentă anchetă oficială.
Sumele plătite pentru o diplomă cresc ameţitor atunci când cineva doreşte să obţină un titlu de profesor universitar, pentru care are nevoie mai întâi de o diplomă de doctor. Bineînţeles, să îl obţină înainte de a avea calificările necesare. Exemplul este oferit de Universitatea Naţională de Apărare „Carol I“, unde pentru o asemenea operaţiune ar fi fost plătiţi până la 15.000 de euro. Potrivit sesizării DNA, în acest caz au fost implicaţi aproximativ 100 de ofiţeri, însă până când Ministerul Apărării nu va finaliza o anchetă proprie, procurorii nu vor pune pe nimeni sub învinuire.
Fie curiozitatea, fie un spirit comercial îl pot împinge la un moment dat pe un român să devină interesat de niscaiva secrete de stat: documente sau planuri confidenţiale. După cum a dovedit-o afacerea „Spionul Floricel“, îndeletnicirea nu este tocmai profitabilă, deoarece o tranşă de informaţii era plătită cu doar 1.000 de euro. Un exemplu mai îndepărtat, al afacerii „Şereş-Stancev“, a dovedit că asemenea informaţii secrete puteau fi comunicate şi gratis. Mult mai profitabil este un loc de parlamentar. Pentru că altfel nu se poate explica de ce, pentru a prinde un colegiu bun, unii oameni politici au plătit cel puţin 35.000 de euro în puşculiţa partidului. Dacă ar fi să dăm crezare tuturor „surselor politice“, suma sărea lejer şi la 50.000 pentru un post sigur.
După o asemenea viaţă periculoasă, odihna de veci rămâne şi ea o problemă. Pentru că, deşi asigurarea unui loc în cimitirele statului ar trebui condiţionată doar de plata unor sume modice, drept contribuţii anuale, realitatea a arătat că achiziţionarea unui mormânt într-un cimitir de fiţe poate ajunge până la 15.000 de euro.




Protest general – sambata 7 februarie

29 01 2009

Toti cei afectati de taxa auto , romani adevarati care au ceva de spus impotriva acestei mari nedreptati, sunt asteptati  Sambata – 7 februarie ora 12:00 in :

  1. ARAD (Primarie),
  2. BISTRITA (Parcare Kaufland),
  3. BRASOV (Tarlungeni),
  4. BUCURESTI (Piata Victoriei),
  5. CLUJ ( Sala Sporturilor),
  6. CONSTANTA (Casa de Cultura),
  7. DEVA (Parcare Real),
  8. IASI (Palatul Culturii),
  9. MURES( Parcarea Auchan),
  10. ORADEA (Parc 1 Decembrie),
  11. PITESTI (Stadion Nicolae Dobrin),
  12. PLOIESTI (Casa Sindicatelor),
  13. SUCEAVA (Cumparatura),
  14. TIMISOARA (Stadion Dan Paltinisan)

! DETALII :  ID messenger: antitaxa sau pe  http://www.taxa-auto.forumer.ro Trimite mai departe!  Multumesc.”

De acest protest din 7 Februarie 2009 depinde soarta taxei auto . Trebuie sa reusim:

  • 1.sa scoatem in strada o masa suficienta de oameni … tre sa se ajunga la minim 5mii de participanti in marile orase si vreo 20mii in Bucuresti.
  • 2.sa gasim un lider (preferabil o persoana publica)
  • 3. sa anuntam protestul in media …ca lumea sa stie cand si unde se desfasoara . (nu toata lumea citeste bloguri si forumuri pe net)
  • 4. sa producem materiale tiparite despre protest …. in care sa ne explicam demersul si pe care sa le impartim trecatorilor.
  • 5.sa atragem atentia restului populatiei neimplicata in problema prin metoda mai putin ortodoxe …trebuie blocate drumuri etc.
  • 6. sa gasim lozinci si scandari prin care sa`i obligam pe cei de la putere sa ia atitudine Basescu , Boc , guvernul …parlamentul ..deoarece acestia in ultima perioada de timp nu s`au pronuntat si pro nici contra taxei auto.A nu spune nimic este echivalent cu a fi deacord.

Si parerea mea pur personala este ca daca protestul nu va degenera in violente …nu se va ajunge nicaieri.Singurele proteste incununate de succes in Romania au fost cele violente …Revolutia si Mineriadele.Dar nu vreau sa va descurajez.





Tăriceanu se pregăteşte pentru Cotroceni , Dacia pt faliment iar noi ne pregatim sa le dam o mue !

26 01 2009

Saptamana incepe bine cu 2 stiri relativ importante.

stirea 1:

Lumea politică se pregăteşte din ce în ce mai intens pentru alegerile prezidenţiale, deşi acestea sunt programate abia spre sfârşitul toamnei. Astfel, printre cei despre care se vorbeşte că şi-ar pregăti o eventuală lansare în cursă se numără şi fostul premier al României, Călin Popescu-Tăriceanu, care ia în serios posibilitatea înscrierii în cursa pentru Cotroceni.

Surse liberale , susţin că politicianul a discutat acest aspect cu apropriaţii săi, printre care şi Dinu Patriciu. La schimb cu o eventuală candidatură, actualul şef al Partidului Naţional Liberal va primi o prelungire cu un an a mandatului său în fruntea formaţiunii, până în 2010.

Citește restul acestei intrări »





Misiune (im)posibila pentru anularea taxei auto in justitie. Deci trebuie sa facem iar REVOLUTIE

20 01 2009

Organizatia neguvernamentala care a cerut Curtii de Apel anularea acestei taxe s-a trezit ca trebuie sa deschida un nou proces pentru ca Guvernul schimba legislatia prea des, iar ordonanta contestata in fata judecatorilor a fost abrogata cu o alta.

Comisariatul pentru Societatea Civila a contestat la Curtea de Apel ordonanta 208 care a triplat taxa de prima inmatriculare. In momentul deschiderii procedurilor din justitie, Guvernul a emis o noua ordonanta care a anulat-o pe prima.Cat tre sa fii de curva sa faci asa ceva ? Tariceanu sa`ti moara copiii in cancer sub ochii tai

A doua ordonanta prevede aceleasi obligatii fiscale fata de proprietarii de masini nou cumparate. Judecatorii Curtii de Apel s-au trezit ca trebuie sa anuleze o ordonanta abrogata chiar de Guvern.

Comisariatul pentru Societatea Civila este nevoit sa deschida un nou proces pentru anularea noii ordonante de Guvern. In plus, membrii ONG-ului vor sa implice si Curtea Constitutionala in anularea taxei de prima inmatriculare.

niste dedicatii speciale pt Calin Nebunu` …deci Caline :

Creste-ti-ar chitara in burta si sa cante cancerul la ea!

-Da-m-ash cu schiurile facute din crucea lu Tactu…pe mormantu lu Mata

-Sa-mi racoresc pula in ma-ta moarta

-Viermii de ti-ar da pupic de noapte buna

-Cantati-ar canceru` la ramele de la plamani ca si la harpa

-Nevasta`ta e terminata dupa pula cum sunt copiii dupa pokemon

CALINE SA NU TE MIRI DACA TE ASASINEAZA CINEVA PESTE 1 LUNA …PESTE 1 AN ….PESTE 10 ANI . TARICEANU  NU  TE  V`OM  UITA  NICIODATA!!!

TARICEANU ucis nu inseamna crima ….inseamna serviciu public de curatzenie …in cel mai bun caz eutanasie .





Poate ar fi mai simplu să schimbăm preşedintele anul ăsta decât să schimbăm Constituţia

14 01 2009

Adrian Năstase:

„Traian Băsescu nu-şi doreşte un parlament unicameral, ci un parlament fără nicio cameră.”

„Poate ar fi mai simplu să schimbăm preşedintele anul ăsta decât să schimbăm Constituţia”





© Deutsche Welle : Taxa pentru maşinile second hand şi criza economică

13 01 2009

text preluat de pe  Deutsche Welle © 2009 :

Comisia Europeană a transmis Guvernului Romaniei că încalcă din nou legislaţia comunitară prin triplarea taxei pentru înregistrarea maşinilor second hand.

Vasile Puşcaş, sceretar de sat la Departamentul Afacerilor Europene, a anunţat că Guvernul caută să intre în legalitate. Nu a spus cum şi cînd, dar a precizat că urmează să se consulte cu Primul Ministru şi cu ceilalţi miniştri implicaţi.

Fostul ministru al Mediului, Attila Korodi, a avut chiar mai multe de spus : “Este normal, a spus el, ca CE să aibă această reacţie, nu se poate să triplezi o taxă fără să analizezi diferenţele dintre tipurile de motoare în funcţie de gradul de poluare şi fără să iei în considerare curbele de devalorizare”.

Reacţia lui pare surprinzătoare, dar Attila Korodi se opusese acestei taxe atunci cînd a fost adoptată de cabinetul Tăriceanu, la sfîrşitul anului trecut. Preocuparea sa consecvent ecologică a scos încă o dată în evidenţă că Guvernul urmărea în primul rînd scopuri comerciale.

Dar cu toate că Guvernul s-a schimbat de aproape o lună, taxa pentru maşinile la mîna a doua, aduse cu precădere din vestul Europei, nu a fost modificată.

Chiar dacă anul trecut, pe cînd era în opoziţie, PDL combătea vehement politica Guvernului în ce priveşte taxa de primă înmatriculare, acum, dacă tot a fost instituită, caută să profite cît mai mult de pe urma ei.

Este grăitor că noua administraţie, care putea pur şi simplu să anuleze Ordonanţa din decembrie a Guvernului Tăriceanu, sugerează că ar putea adopta şi alte variante.

Noul ministru al Mediului, Nicolae Nemirschi, a prezentat, după preluarea mandatului, mai multe variante de modificare a acestei taxe, printre care se găsea şi includerea ei în impozitul anual.

După atîtea dezbateri publice nu mai este nici un secret că taxa aceasta nu avea la originea ei nici o legătură cu preocupările ecologice.

Taxa, aşa numită de poluare, era un travesti pentru protejarea anumitor interese comerciale, fie ale industriei locale de automobile, fie ale importatorilor de maşini noi.

De altfel sindicatele muncitorilor de la fabrica Renault de la Piteşti au preluat argumentul în lista lor de revendicări prioritare. Ieri sindicaliştii solicitau Guvernului să menţină taxa triplă pentru maşinile la mîna a doua.

Criza în industria de maşini se prelungeşte. Directorul general al Automobile Dacia, Francois Fourmont, a anunţat că, pe lîngă măsură opririi producţiei pentru alte două săptămâni, administraţia a hotărît să mai concedieze 300 de muncitori.

În această ambianţă nesigură, este explicabil că Guvernul trage de timp.

Problema legală va fi, într-un fel sau altul, rezolvată, dar este vizibil că, mai ales în momente de criză, principiul normei unice comunitare tinde să fie relativizat.

Horaţiu Pepine








%d blogeri au apreciat asta: