UE pregăteşte o taxă directă pe benzină.

6 03 2010

* Instituirea ei ar trebui grăbită de reticenţa statelor membre în a finanţa crearea noilor instituţii impuse de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona şi justificată de nevoia compensării şi diminuării emisiilor de dioxid de carbon

Ideologia încălzirii globale – îmbrăţişată oficial de UE, în ciuda numeroaselor contestări la care au fost supuse „dovezile” aduse în sprijinul acestei ipoteze – ar putea avea, în curând, un efect asupra buzunarelor fiecărui european: UE pregăteşte o taxă directă pe benzină şi alţi combustibili a căror ardere este bănuită a încălzi atmosfera planetei.

Aceasta va fi motivaţia oficială pentru introducerea primei surse de venit pentru instituţiile UE, din bani colectaţi direct de la „supuşii” europeni, nu prin intermediul autorităţilor fiscale ale celor 27 de state membre.

publicitate //

O astfel de taxă ar asigura independenţa organismelor comunitare de sumele pe care guvernele le varsă anual la bugetul Uniunii, dar va creşte preţurile la transporturi, utilităţi publice şi la producţia industrială de pe continent.

În ciuda acestui risc, o astfel de „taxă minimă pe dioxidul de carbon” – a cărei anunţare ar urma să se facă luna viitoare, după ce s-a renunţat la o propunere similară acum cinci ani – este considerată o prioritate de noul comisar pentru Impozitare, lituanianul Algirdas Semeta, potrivit dezvăluirilor făcute de cotidianul britanic The Daily Telegraph.

Scumpiri la petrol, gaze şi cărbune

Noua „taxă UE” ar urma să fie aplicată combustibililor socotiţi vinovaţi de încălzirea globală, dar nu va fi calculată ca TVA-ul şi accizele aplicate în prezent – pe litrul de benzină sau de motorină, metrul cub de gaze, tona de cărbune etc. Nu va conta cantitatea de combustibil, ci cantitatea emisiilor de dioxid de carbon rezultate din ardere.

Inevitabil, taxa nu-i va afecta doar pe posesorii de maşini personale, ci va creşte preţul la transportul în comun, la electricitate (produsă din arderea de combustibili fosili), la utilităţile publice şi, în ultimă instanţă, la întreaga activitate industrială.

Mats Persson, director al ONG-ului Open Europe – cu sedii la Londra şi Bruxelles, fiind considerat „eurosceptic” – a explicat pentru ziarul britanic ce impact va avea asupra cetăţenilor europeni o taxare directă de către instituţiile UE. „O singură taxă cu rată fixă îi va afecta în mod dispoporţionat pe consumatorii mai săraci, care alocă o mai mare parte din venitul lor facturilor la energie şi combustibil”, afirmă Persson. Taxa „va impune o povară disproporţionată şi asupra micilor afaceri, care sunt vitale pentru revenirea şi creşterea economică”, adaugă el.

Un climat favorabil impunerii unei taxe pan-europene

„Eu estimez că este posibil să începem discuţiile. Acum este momentul oportun”, a declarat Semeta pentru European Voice, săptămânal de afaceri europene de la Bruxelles. Discuţiile privind o „taxă europeană”, care să aducă bani direct la instituţiile UE datează de mai multă vreme, dar „oportunitatea” a fost creată de mai mulţi factori.

Pe de o parte, intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona a impus crearea unor noi instituţii care au nevoie urgentă de finanţare – aparatul administrativ la dipoziţia Preşedintelui Consiliului UE, plus noul serviciu diplomatic al UE (External Action Service).

Punerea bazelor acestor instituţii întârzie nu doar din motive politice – de pildă, acuzaţiile Berlinului şi Parisului, că noul ministru de Externe al UE, Catherine Ashton, vrea să modeleze în stil britanic serviciul diplomatic – ci din lipsă de bani. Mult mai gravă decât rivalităţile dintre cele trei mari puteri este reticenţa ministerelor de Finanţe din statele membre (confruntate cu serioase crize bugetare) să finanţeze noile organisme UE.

Instituţiile UE, „paralizate” fără banii prelevaţi prin noua modalitate

Prin urmare, înfiinţarea lor este „foarte aproape de paralizie”, crede directorul Direcţiei Generale Buget (DG Budget) a Comisiei Europene (CE), Hervé Jouanjean. „Ar trebui să avem un mecanism care să servească posbilităţii, în mod progresiv, de a se ajunge la o finanţare directă a UE”, consideră Jouanjean.

Pe de altă parte, impunerea unei „taxe UE” are un susţinător declarat la cel mai înalt nivel. Noul preşedinte al Consiliului UE, belgianul Herman Van Rompuy. În noiembrie 2009, acesta declara că „posibilitatea unor prelevări financiare la nivel european trebuie examinată serios şi, pentru prima dată, mari ţări din Uniune sunt de acord”.

Potrivit unor poziţi publice exprimate de oficiali de-ai lor, între ţările care ar fi de acord cu o „taxă UE” (taxă pe dioxidul de carbon) se numără Franţa şi Suedia. Între cele care se opun, sunt Marea Britanie (deşi un aprig suţinător al combaterii încălzirii globale) şi Danemarca.

Taxe pe SMS şi e-mail, propuse în Parlamentul European

Taxarea miliardelor de mesaje text (SMS) transmise prin telefonul mobil ori a celor electronice (e-mail), de către cetăţenii UE, a fost sugerată, la finele anului trecut, de eurodeputatul francez Alain Lamassoure (din Grupul Popularilor şi Democraţilor – PPE).

Francezul a declarat în Parlamentul European (PE) că o „taxă UE” ar trebui prelevată din acele activităţi care dovedesc succesul proiectului european. Cel mai mare câştig al integrării europene este piaţa internă, graţie căreia „schimburile dintre state au crescut, încât toată lumea înţelege că banii pentru finanţarea UE trebuie să vină din beneficiile pe care le-a generat UE”, a explicat el.

Între sursele de „finanţare directă” a Uniunii s-a mai discutat la nivelul CE şi al PE despre o taxă pe fiecare bilet de avion. Ea s-ar justifica mai ales în condiţiile în care transportul aerian este responsabil de dispersarea unor cantităţi enorme de dioxid de carbon în atmosferă. Totuşi, impunerea ei, ar pune o povară care s-ar putea dovedi fatală pentru mulţi operatori aerieni din UE, care încearcă din greu evitarea falimentului.

1,04% din bugetele anuale ale celor 27 de state membre reprezintă bugetul pe 2010 al UE, respectiv circa 235 de euro pentru fiecare din cei 501,29 milioane de cetăţeni ai Uniunii

Anunțuri




Piata diesel ar putea fi afectata de noul sistem european de taxare a combustibililor

22 02 2010

Decizia Comisiei Europene de a modifica sistemul de taxare pentru combustibili ar putea afecta masinile cu motoare diesel si producatorii de motorina.

Comisia Europeana studiaza posibilitatea modificarii sistemului de taxare al combustibililor. La momentul actual, acesta favorizeaza masinile cu motor diesel, in detrimentul celor pe benzina. Astfel, producatorii auto europeni se concentreaza pe cresterea numarului de masini diesel si rafinariile isi maresc capacitatea de productie a motorinei.

‘Comisia studiaza acum noile criterii de taxare a benzinei si motorinei’, spune Marcus Lippold, responsabilul UE pentru transporturi si energie. Dar tot el declara ca o decizie luata acum va fi resimtita abia peste 15 ani, ca urmare a procesului lent de innoire a parcului auto.

In urmatorii ani, cererea pentru GPL va fi din ce in ce mai mare, datorita emisiilor reduse pe care le au masinile care functioneaza pe baza acestui tip de combustibil, spune Lippold. Unele state europene, ca Italia, Germania si Franta incurajeaza consumul de GPL, prin scaderea preturilor la pompa sau prin acordarea de prime celor care isi cumpara masini ce functioneaza pe baza acestui combustibil.





Cum să dai în judecată autorităţile pentru gropile din asfalt

12 01 2010

În ultimii trei ani, 17 procese au fost intentate împotriva Primăriei Sibiu de şoferii care şi-au distrus maşinile din cauza gropilor din carosabil. Însă, niciun şofer n-a reuşit să-şi recupereze banii.

„Până în prezent nu a fost pierdut niciun proces de acest gen, prin urmare nu au fost platite despăgubiri”, se arată într-un raport al Serviciului Juridic din cadrul primăriei. Asta pentru că reprezentanţii autorităţilor locale se folosesc de o prevedere a Codului Rutier, care spune că şoferul e obligat să „adapteze viteza la condiţiile de carosabil”.

Ce trebuie să conţină dosarul

Cu toate astea, un dosar bine pus la punct poate duce la un succes nesperat în lupta cu statul. Prima condiţie, absolut necesară, este identificarea cât se poate de exactă a locului unde s-a produs accidentul.

„O poză cu telefonul nu este o probă concludentă în instanţă. Este nevoie de un proces verbal al poliţiei, care să identifice exact groapa unde s-a produs incidentul, iar procesul verbal să fie susţinut de martori”, spune unul dintre avocaţii Baroului Sibiu.

Următorul pas este o expertiză realizată de un service autorizat. „Cei mai buni martori ar fi inspectorii Protecţiei Consumatorilor. Procesul lor verbal e un act foarte folositor în instanţă. Însă cea mai importantă dovadă este expertiza fără de care şansele sunt minime. Expertiza spune exact dacă producerea unei asemenea daune este posibilă, în condiţiile respective”, mai spune avocatul.

O altă variantă de recuperare a banilor, puţin cunoscută de posesorii de asigurări de răspundere civilă (RCA) este Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii. Acest fond este un cont comun, în care contribuie toate societăţile de asigurări din ţară.

În mod normal, fondul despăgubeşte victimele unor incidente neprevăzute, de tipul situaţiilor când îţi găseşti maşina zgâriată în parcare. Dar tot în această categorie s-ar putea încadra şi avariile cauzate de gropile din asfalt.

„Din acest fond s-ar putea obţine despăgubiri pentru asemenea cazuri, însă eu nu ştiu pe nimeni care să fi primit bani din acest fond. Oricum, cred că este absolut necesară o expertiză din partea unui service autorizat care să emită factură pentru repararea daunelor suferite”, spune Radu Cismaş, reprezentant al firmei de asigurări GT Broker din Sibiu.








%d blogeri au apreciat asta: