Taxa pe poluare auto 2010_Discriminare_Proces castigat

30 03 2010

Taxa pe poluare auto 2010_Discriminare_Proces castigat

====================================

R O M Â N I A
CURTEA DE APEL ORADEA
– Secţia Comercială, de Contencios Administrativ şi Fiscal –
DOSAR NR. 4200/111//CA/2008

DECIZIA NR.560/CA/2009 -R
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2009

PREŞEDINTE: SOTOC DANIELA – judecător
BLAGA OVIDIU – judecător
TĂTAR IOANA – judecător
SABĂU MIRELA – grefier

Pe rol fiind soluţionarea recursului în contencios administrativ şi fiscal formulat de reclamantul […], domiciliat în Oradea, […] în contradictoriu cu intimata pârâtă ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA cu sediul în Oradea, str. D. Cantemir, nr.2, jud. Bihor şi intimata chemată în garanţie ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU cu sediul în Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr.294, sector 6 împotriva sentinţei nr. 435/CA din 2 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Bihor, în dosar nr.4200/111/2008, având ca obiect – contestaţia act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică de azi, se prezintă pentru recurentul reclamant […] – lipsă, avocat ALECANDRU MIREL OVIDIU, în baza împuternicirii avocaţiale nr. 201/04.11.2009 emisă de Baroul BUCUREŞTI – Cabinet Individual, pentru intimata pârâtă ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA – consilier juridic COZAC CLAUDIA, în baza delegaţiei depuse la dosar, lipsă fiind intimata chemată în garanţie ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU BUCUREŞTI.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanţei că recursul este legal timbrat cu 20 lei taxă judiciară de timbru achitată prin chitanţa nr.0311210091 BH/03.11.2009 plus 0,30 lei timbre judiciare, atât intimata pârâtă cât şi intimata chemată în garanţie au depus la dosar întâmpinări în cauză, cauza este la primul termen de judecată în recurs, după care:

Instanţa comunică câte un exemplar din întâmpinările depuse la dosar cu reprezentantul recurentului.

Reprezentantul recurentului depune la dosar copia minutei întâlnirii dintre membrii Comisiei „Unificarea practicii judiciare” din 1 iulie 2009. Învederează că nu mai are alte cereri, solicită cuvântul asupra recursului.

Instanţa, nefiind alte cereri, chestiuni prealabile, consideră cauza lămurită şi acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi motivat în scris , modificarea sentinţei recurate, în sensul admiterii acţiunii reclamantului, cu cheltuieli de judecată , reprezentând taxele de timbru la ambele instanţe. În esenţă învederează instanţei că, taxa de poluare este discriminatorie şi ilegală prin prisma prevederilor art.90 din Tratatul Comunităţii Europene, iar în ceea ce priveşte denumirea acesteia, respectiv taxă de poluare, învederează că este doar o schimbare de denumire, în fapt rămânând aceeaşi taxă de primă înmatriculare.

Reprezentanta intimatei pârâte solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei recurate, fără cheltuieli de judecată. În esenţă învederează instanţei că, nu sunt încălcate în cauză prevederile art.90 din Tratatul Comunităţii Europene şi totodată că, obiectul taxei de poluare este protejarea mediului, atât prin modul de utilizare cât şi prin modul de impunere, ţinându-se cont că elementele care stau la baza acestuia, sunt emisiile de noxe şi de dioxid de carbon. Mai arată şi că instanţele de judecată s-au pronunţat în sensul respingerii acţiunilor având ca obiect restituirea taxei de poluare, în acest sens invocând sentinţa nr.437/2009 a Tribunalului Cluj şi decizia irevocabilă a Curţii de Apel Cluj din 2 iunie 2009. În consecinţă, apreciază că se impune respingerea recursului.

CURTEA DE APEL

Deliberând:

Asupra recursului în contencios de faţă, constată următoarele:

[…]

Examinând sentinţa atacata prin prisma motivelor de recurs invocate, precum şi sub toate aspectele, în baza prevederilor art.304/1 cod procedură civilă, instanţa apreciază recursul declarat de recurentul […]ca fiind fondat pentru următoarele considerente:

Prin Legea nr.157/2005 România a ratificat Tratatul prin aderarea Republicii Bulgaria şi României la Uniunea Europeana, efectele acestei ratificări fiind reglementată de art.148 alin.2 şi4 din Constituţia României, astfel cum aceasta a fost republicată, în conformitate cu care prevederile Tratatelor Constitutive ale U.E şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

În conformitate cu prevederile art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunităţii Europene „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare”.

Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricţiona libera circulaţie a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate şi cele autohtone de natură similară.

În speţă, OUG nr. 50/21.04.2008 stabileşte, potrivit dispoziţiilor art.1, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu şi se gestionează de administraţia fondului pentru mediu, în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului, iar potrivit art.4, obligaţia de plată internă cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Într-adevăr, determinarea taxei de poluare se realizează conform art.6 din OUG nr.50/2008 pe baza unor criterii obiective (tipul motorului, capacitatea cilindrică) şi capacitatea din punct de vedere al poluării, luându-se in considerare şi deprecierea autoturismului, conform coeficienţilor descrişi în anexa 4.

Este însă nefondată aprecierea instanţei de fond în sensul că taxa de poluare instituită de dispoziţiile OUG nr.50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne , deoarece este percepută pentru asigurarea protecţiei mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea cestora în România , înţeleg să utilizeze pe teritoriul României contribuind astfel la protejarea poluării mediului.

Această taxa de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România stat comunitar de la 01.01.2007, fiind perceputa exclusiv, pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare şi reînmatriculate în România, după aducerea lor in ţară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă de poluare se aplică doar ca urmare a achiziţiilor intracomunitare si este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.

Potrivit normelor comunitare:

– art. 25 C.E. „între statele membre sunt interzise taxele vamale la import şi la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicţie se aplică, de asemenea, taxelor vamale cu caracter fiscal”.

– art. 28 C.E. „între statele membre sunt interzise restricţiile cantitative la import, precum şi orice măsuri cu efect echivalent”.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie , noţiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea şi modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art.90 din Tratatul Comunităţii Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naţionale şi să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.

Practic, prin instituirea taxei de poluare ,indiferent de modalitatea de determinare a ei conform art.6 din OUG nr.50/2008 şi clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatriculare unui autoturism in România, reprezentând în fapt, o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilite din art.214 alin.1-3 din codul fiscal, singura diferenţă fiind denumirea , modificată din taxă speciala de primă înmatriculare în taxa de mediu.

Sunt astfel nefondate susţinerile intimatei Administraţia Fondului Pentru Mediu Bucureşti din întâmpinare, în sensul că taxa de poluare este neutră din punct de vedere fiscal şi că este necesar pentru aplicabilitatea art.90 Tratatul C.E să se ia în considerarea nu numai valoare impozitului intern care se aplică direct sau indirect produselor naţionale şi produselor importate ci şi baza de impozitare şi modalităţile de percepere a impozitului în cauză.

Nu se impune ca reclamantul să producă probe din care să rezulte că taxele pe care le aplică Statul Român sunt superioare celor din statul din care reclamantul a achiziţionat autoturismul,deoarece după cum s-a menţionat mai sus ,taxa de poluare se aplică discriminatoriu, exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare şi reînmatriculate în România după aducerea lor în ţară.

Textul art.90 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre şi supuse unor impozite interne , de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naţionale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naţionale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România(second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.

De asemenea, se reţine şi că prin avizul motivat din data de 28.11.2007, Comisia Europeană a solicitat reaşezarea modalităţii de calcul a taxei auto ( de primă înmatriculare), în sensul armonizării legislaţiei româneşti cu cea europeană, iar afirmaţia intimatei Administraţia Fondului pentru Mediu Bucureşti cum că s-a recunoscut de către Comunitatea Europeană că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 corespunde normelor comunitare, este neîntemeiată.

Comisia Europeană (C.E) a solicitat în iunie 2009, României , informaţii în legătură cu legislaţia privind aplicarea taxei de poluare pentru autoturisme, suspectând că actuala legislaţie românească (OUG nr.50/2008) are efecte protecţioniste asupra industriei auto naţionale.

Această solicitare a fost transmisă sub forma unei „scrisori de somare”, prima etapă a procedurii de încălcare a dreptului comunitar prevăzut de art.226 din Tratatul C.E.

În consecinţă, în baza considerentelor expuse, apreciind soluţia instanţei de fond ca fiind dată cu aplicarea greşită a legii, instanţa de recurs, în temeiul prevederilor art. 312 Cod procedură civilă raportat la prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă şi art.90 din Tratatul Comunităţii Europene, apreciază recursul declarat de recurentul […] împotriva sentinţei nr. 435/CA din 2 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Bihor, ca fiind fondat şi pe cale de consecinţă , sentinţa va fi modificată în totalitate , în sensul admiterii acţiunii formulate de reclamantul […] împotriva pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor – Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Oradea, dispunând anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr.88990 din 8 iulie 2008, emisă de pârâtă cu obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3486 lei.

De asemenea, va fi admisă , în temeiul prevederilor art.63 Cod procedură civilă, cererea de chemare în garanţie a Ministerului Fondului pentru Mediu Bucureşti, formulată de pârâta Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Oradea şi obligată chemata în garanţie, să plătească pârâtei Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Oradea suma de 3486 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art.1 din OUG nr.50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu şi se gestionează de Administraţia Fondului pentru Mediu, în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului.

În baza prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, instanţa va obliga pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor – Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Oradea la plata sumei de 45,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea recurentului, în fond şi în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

ADMITE ca fondat recursul declarat de recurentul […] împotriva sentinţei nr.435/CA din 2 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în totalitate în sensul că:

Admite acţiunea formulată de reclamantul […] împotriva pârâtei DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BIHOR – ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA.

Dispune anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr.88900 din 8 iulie 2008, emisă de pârâtă şi în consecinţă, obligă pârâta la restituirea sumei de 3486 lei, achitată cu chitanţa seria TS4B nr.2196050 din 29 aprilie 2008, reprezentând taxa de poluare.

Admite cererea de chemare în garanţie a ADMINISTRAŢIEI FONDULUI PENTRU MEDIU BUCUREŢTI formulată de pârâta ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE A MUNCIPIULUI ORADEA.

Obligă chemata în garanţie să plătească pârâtei Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Oradea suma de 3486 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare.

Obligă intimata DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BIHOR – ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA la plata sumei de 45,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea recurentului, în fond şi în recurs.

I R E V O C A B I L Ă.

Pronunţată în şedinţa publică, azi 5 noiembrie 2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.

Sotoc Daniela Blaga Ovidiu Tătar Ioana Sabău Mirela

Red.dec. – jud.B.O.
în concept, 13.11.2009

Jud. fond BOCHIŞ D.

Tehnoredact. S.M.-
5 ex./ 24.11.2009

====================================


Acțiuni

Information

6 responses

30 03 2010
www.jostaxa.tk

perfect

30 03 2010
Konti

Bravo si multumim celor care au facut public acest document, poate ne ajuta. E singura modalitate de a recupera banii.

24 05 2010
9000CSE

Care are o masina cu nr straine , si i-a expirat asigurarea , itp etc si nu are bani pt a plati taxa asta imputita , exista o solutie ! Intocmiri si prelungiri asigurari , ITP , procuri etc pt masini cu nr straine la preturi foarte convenabile ! Sa puteti circula incontinuare linistiti fara a plati taxa de inmatriculare ! NR CONTACT 0743878327 sau MAIL LA adutu01@yahoo.com !ITALIA SPANIA , OLANDA , BELGIA , GERMANIA , AUSTRIA , FINLANDA , SUEDIA , LUXEMBOURG , SUEDIA , UKRAINA, ANGLIA , IRLANDA ETC ! 100% convenabil ! 0743878327 ! FOARTE CONVENABIL

21 10 2010
Dorel Faur

asi dori indrumari,consiliere, in recuperarea tasei auto,
cine ma poate ajuta rog sa ma anunte la nr.0766797164 sau pe email dorelfaur70
va multumesc cu stina Dorel Faur

10 01 2011
Vasile Muiereanu

Felicitari celui care a postat aceasta hotarare!
Multumim!
Felicitari si pentru ca a avut boase sa se bata cu nemernicii astia care sunt in stare sa fure si de la o baba bolnava si saraca!
Ne ajuta sa facem ceva impotriva statului asta de smecheri.
Statul manglitor de drept!
Si cacarezul asta de ministru ungur ce a marit din nou taxa asta, sa ne pupe in cur cu tot nemul lui de manglitori de paduri!
Si Boc sa ne pupe in cur pentru ca e ca si un scuipat pe strada.Treci pe langa el cu scarba!
Oare de ce nu i-o fi dat tac-su cu ciocanul in cap si nu cu oul ala?
I-ar fi fost mai bine tarii si lui cu atat mai bine!
Dar, la cat de tare de cap e boul asta, cred ca s-ar fi spart ciocanul, nu capul lui de bovina imputita!

Cu stima,
Vasile Muiereanu

4 06 2012
Roland

Prelungiri:

* Asigurari
* I.T.P
* Procuri
* Contracte vanzare – cumparare

– Prelungirile se fac pentru toate masinile inmatriculate in tarile din uniunea europeana. Documentele sunt 100 % legale si sunt facute in tara in care este inmatriculata masina.
CELE MAI MICI PRETURI ! ! !

Contact:
Telefon: 0742.41.97.79

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: