Taxa auto, în criză perpetuă

8 07 2009

Până şi taxa auto a intrat în criză. Comisia Europeană a trimis o nouă notificare Guvernului în care acuză caracterul discriminatoriu al taxei, ameninţând că, dacă nu primeşte un răspuns satisfăcător în termen de două luni, poate trece la emiterea unui aviz motivat. Nimic nou sub soare. Am mai primit astfel de somaţii până acum şi, specific românesc, am reuşit să păcălim CE modificând câteva mici detalii.

Urmarea?

CE a luat iar la puricat ordonanţele Guvernului şi a mai lăsat câteva luni pe spatele românilor o taxă aplicată aberant. A devenit deja un fel de meci de box cu reprezentaţii de gală, de două-trei ori pe an. Numai că, somaţia din această vară vine într-un moment foarte prost pentru importatori, pentru Guvern, şi chiar pentru şoferi. Comercianţii, care au evitat până acum orice croşeu trimis de la Bruxelles, printr-o eschivă şi o repliere rapidă în spatele oamenilor de la Palatul Victoria, sunt deja îngenuncheaţi de criză şi se tem că noua lovitură le va atinge direct plexul solar, aruncându-i cu vânzările la podea.

Guvernul are toate motivele să se teamă, dacă avem în vedere că noua variantă de taxă (pentru că nu poate fi vorba despre o renunţare la aceasta într-un moment în care bugetul are nevoie de bani ca de aer) ar trebui anunţată până în septembrie, cu doar câteva săptămâni înainte de alegeri. Şi, dacă luăm în calcul singura soluţie viabilă, taxarea tuturor maşinilor în funcţie de emisiile de CO2 (măsură anunţată deja de ministrul Nemirschi pentru toamnă, dar care a fost amânată până la începutul lui 2010, tocmai pentru a nu veni cu o decizie nepopulară într-un moment sensibil), este clar că la Guvern nu este deloc linişte.

Deşi mulţi şoferi aşteaptă scrisorile de la Bruxelles ca pe o izbăvire, este foarte probabil ca ultima misivă să îi pună chiar pe ei în postura de sac de box. Asta tot pentru că taxarea nediscriminatorie nu înseamnă decât un nou impozit anual pentru toate maşinile, indiferent de momentul achiziţiei.

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: