Vacanţe de lux pentru dealerii Dacia

11 01 2009

Deşi, în ultimele două luni, vânzările pe piaţa locală au scăzut la jumătate, compania a cheltuit 290.000 de euro pentru o excursie la Rio.

În plină criză financiară şi cu vânzări din ce în ce mai slabe, Dacia a organizat în noiembrie 2008 o deplasare în valoare de 290.000 de euro, pentru cei mai buni dealeri, la Copacabana în Brazilia, pentru a-i „recompensa“ pentru performanţele obţinute. Fiind o companie privată, Dacia are dreptul să facă ce doreşte cu banii săi, însă, în acest an, Guvernul a eliminat taxa pentru maşinile Euro 4, cu motor sub 2.000 cmc, tocmai pentru a ajuta producătorul autohton, aflat în dificultate, să se revigoreze. Mai mult, firma-mamă, Renault, a cerut garanţii de la statul român pentru a putea contracta împrumuturi. În aceste condiţii, la care se adaugă şi faptul că în ultimele două luni uzina de la Mioveni a fost închisă pentru mai multe zile din cauza cererii reduse, „risipa“ celor de la Dacia este greu de înţeles.

Informaţiile, aflate de EVZ din surse proprii, au fost confirmate de reprezentanţii Dacia, care spun că a fost vorba despre o recompensare a celor mai buni dealeri. „Recompensarea celor care fac performanţă este o practică uzuală în foarte multe domenii de activitate. La Dacia a fost vorba despre o acţiune clasică de recompensare şi motivare a celor mai buni dealeri. Competiţia dintre aceştia, pentru cea mai bună performanţă comercială, a avut loc în perioada 1 ianuarie-30 iunie 2008“, ne-a declarat Silviu Sepciu, şeful serviciului de relaţii cu presa.

El a menţionat că „bugetul acţiunii, de 290.000 euro, a fost alocat în vara lui 2007. Asupra acestui tip de acţiune nu se poate reveni. Deplasarea, care a durat 7 zile, a avut loc la sfârşitul lunii noiembrie 2008. Au participat 82 de persoane. Singurul executiv de la Dacia care a participat a fost directorul comercial“.

Criza, un fundal de decor

Un simplu calcul arată că suma de 290.000 de euro ar fi putut fi folosită mult mai eficient pentru a face o reducere de 500 de euro la 580 de Loganuri, de exemplu.

Dacia nu este singura companie care nu se gândeşte să strângă cureaua, chiar dacă trece prin momente dificile. Un caz similar, în această perioadă dominată de o criză financiară ascuţită, a fost consemnat în SUA.

Mai mulţi executivi de la compania de asigurări American International Group (AIG), care tocmai primise miliarde de dolari de la guvernul federal pentru a nu se prăbuşi, au organizat o petrecere care a costat în jur de 450.000 de euro. Motivul invocat: „au sărbătorit“ faptul că au scăpat de faliment.

SITUAŢIE DRAMATICĂ

Vânzările înregistrează scăderi-record

Vânzările Dacia în România au scăzut cu aproape 55% în decembrie 2008 faţă de aceeaşi lună a anului trecut, la 3.622 de unităţi. Pe tot parcursul anului trecut, constructorul autohton a livrat pe piaţa locală 84.719 maşini, în scădere cu 16,7%, un record negativ pentru companie.

Numărul de autovehicule vândute în luna decembrie a anului trecut reprezintă cel mai scăzut nivel pentru această lună din ultimii zece ani. Prin cele aproape 85.000 de unităţi vândute în 2008 pe piaţa locală, livrările Dacia se situează la un nivel apropiat de cel din 2004, când constructorul autohton a livrat peste 80.000 de unităţi.

Oficialii Dacia susţin că scăderea vânzărilor a fost determinată de importul masiv de maşini second-hand din 2008, la care se adaugă efectele crizei economico-financiare.

Si in timpul asta unii isi scuipa sufletul ( pe softpedia, de exemplu ) sa ne faca sa intelegem ca e bine pentru economie ca noi sa cumparam dacii, ca impozite, ca muncitori, ca PIB, ca rate…ca pe pizda masii.

E bine pentru economia Frantei, si pentru a Braziliei mai nou.

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: